Primarul Moscovei anunţă anularea amenzilor pentru persoanele care au încălcat restricţiile anti-COVID
Primarul Moscovei anunţă anularea amenzilor pentru persoanele care au încălcat restricţiile anti-COVID
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutorităţile de la Moscova au declarat încheiat pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus şi au anunţat că vor anula amenzile aplicate persoanelor care au încălcat restricţiile anti-COVID, relatează dpa.
"Am decis să declar o amnistie COVID", a scris primarul Serghei Sobianin pe blogul său miercuri, adăugând că măsura urmează să intre în vigoare pe 1 iunie.
Cei care au fost condamnaţi la plata unei amenzi pentru încălcarea regulilor anti-COVID dar nu au plătit încă vor fi scutiţi de plata amenzii. Cei care au plătit deja pot primi banii înapoi după o solicitare în acest sens, a mai spus Sobianin, citează Agerpres.
Măsura se aplică doar amenzilor impuse de administraţia oraşului. Cazurile în care persoanele bolnave au ignorat măsura de izolare nu sunt incluse în amnistie.
Potrivit cifrelor oficiale, aproape 380.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Rusia. Surse neoficiale susţin că numărul acestora este mult mai mare.
Cercetătorul independent în demografie Alexei Rakşa a afirmat că numărul morţilor era de peste un milion încă din noiembrie 2021. Deşi Rusia a fost prima ţară din lume care a înregistrat un vaccin împotriva COVID, rata de vaccinare în rândul populaţiei este mult sub nivelul european.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12.3° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





