Primele declarații ale criminalului de la Vivo Mall: Am comis crima din cauza drogurilor! Video
Primele declarații ale criminalului de la Vivo Mall: Am comis crima din cauza drogurilor! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCriminalul tânărului de 26 de ani, ucis în parcarea de la Vivo Mall joi, 24 octombrie, a fost adus în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. Alexandru Ghiță, din Constanța, urmează să afle dacă-și va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor sau îi va fi aplicate o măsură mai ușoară.
Acesta nu a făcut prea multe declarații, la intrarea în Tribunalul Constanța, a stat tot timpul cu capul plecat și și-a acoperit fața cu geaca. Întrebat de ce a comis crima, criminalul a răspuns: ”De la consumul de droguri, de etnobotanice!”
Video
Legat de crimă, Zafer Sadîc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribuanlul Constanța ne declara: ”Ieri, în jurul orelor 12, în cursul unui conflict spontan, fiind sub influența unor substanțe psihoactive, inculpatul a înjunghiat-o pe victimă cu un cuțit, în zona piciorului stâng astfel încât i-a provocat o hemoragie masivă. În urma hemoragiei, victima a decedat în câteva minute, deși a venit o ambulanță la fața locului și s-a încercat resuscitarea victimei, dar fără succes. O singură persoană a comis fapta. Se pare că se cunoșteau victima și agresorul, de ceva timp, consumau împreună substanțe etnobotanice. Este posibil ca și victima să fi fost sub influența acestor substanțe, atunci când a fost comisă fapta. Nu se știe de la ce a pornit conflictul. Agresorul a fost reținut, fiind acuzat de infracțiunea de omor și postul sau folosirea de obiecte periculoase în public. În cursul zilei de astăzi, procurorii vor formula propunere de arestare preventivă care va fi trimisă judecătorului de la drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța. ”, a declarat Zafer Sadîc.
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.4° Constanța 
















