REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Primele trei agenţii de rating păstrează un control ferm asupra pieţei europene

Primele trei agenţii de rating păstrează un control ferm asupra pieţei europene

Valentina CAMARA 27 aprilie 2023 | 00:00 383

S&P Global, Moody's şi Fitch îşi menţin dominaţia fermă asupra pieţei europene de calificative, în pofida eforturilor regiunii de a reduce controlul exercitat de aşa-numitele trei mari agenţii de rating, transmite Reuters.

Primele trei agentii de rating pastreaza un control ferm asupra pietei europene

Datele publicate miercuri de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) arată că trio-ul S&P Global, Moody's şi Fitch a fost responsabil pentru 92% din toate ratingurile solicitate şi plătite în Europa, care variază de la obligaţiuni guvernamentale şi până la datorii ale companiilor şi produse financiare structurate.

În pofida eforturilor Bruxelles-ului de a încuraja o concurenţă mai mare pe piaţa de ratinguri, după criza financiară globală şi criza datoriilor suverane din zona euro, cifra referitoare la ponderea ocupată de S&P Global, Moody's şi Fitch s-a redus foarte puţin în ultimul deceniu.

În paralel, numărul firmelor de rating care sunt înregistrate în cele 30 de ţări membre ale Spaţiului Economic European, pentru care sunt valabile datele ESMA, a scăzut constant în ultimii ani şi în prezent sunt 19 firme, comparativ cu 25 de firme în anul 2020.

La finele anului trecut, din cele 141.600 de ratinguri pentru emitenţi şi titluri de creanţă din cele 30 de ţări membre ale Spaţiului Economic European, 79% erau ratinguri pentru companii, 12% ratinguri suverane şi 9% pentru produse financiare structurate, arată datele ESMA, care nu precizează însă care este cota de piaţă decalată pentru fiecare agenţie de rating în parte, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere