REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

PRIMESC BURSE de MERIT doar ELEVII cu MEDII peste 9.50

PRIMESC BURSE de MERIT doar ELEVII cu MEDII peste 9.50

Replica API 7 ianuarie 2022 | 15:08 2153

Elevii din municipiul Constanța vor rămâne fără burse! În cursul zilei de marți, 4 ianuarie a.c., a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. Astfel, la nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit au fost modificate, iar media necesară pentru a beneficia de bursa de merit a crescut la 9.50, față de 8.50, cum era până în prezent. În aceste condiții, sute de mii de elevi sunt afectați de acestă modificare. Contactați de către reporterii Replica, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat că vor respecta și aplica prevederile legale.

Sute de mii de elevi din România, printre care și din Constanța, vor rămâne din al doilea semestru fără burse de merit. Totul fiind cauzat de Ordinul Ministerului Educației, publicat în cursul zilei de mați, 4 ianuarie a.c., în Monitorul Oficial. Noile criterii schimbă pragul de acordare a burselor de merit, astfel ridicând media la 9.50, de la 8.80, cât era în prezent. Prevederile ordinului vor intra în vigoare începând cu semestrul semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022.

Și la Constanța se vor respecta prevederile legale

Printre sutele de mii de elevi afectați de aceste noi criterii se numără și elevii constănțeni. Conform reprezentanților Primăriei Constanța, ,,se vor aplica prevederile legale”.

Iată cuantumurile minime ale burselor

• 500 lei, pentru bursa de performanță,

• 200 lei, pentru bursa de merit,

• 150 lei, pentru bursa de studiu,

• 200 lei, pentru bursa de ajutor social.

Se cere DEMISIA ministrului Cîmpeanu!

Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI) și Asociația Elevilor din Timiș (AETm) consideră josnică tăierea burselor elevilor și solicită revocarea din funcție a lui Sorin Cîmpeanu. ,,Încă o lovitură încasată de elevi din partea Ministrului Educației, care s-a arătat indolent problemelor societății civile pe parcursul mandatului său, ignorându-ne atât nouă, cât și altor structuri, apelurile. Această acțiune va fi totuși prielnică pentru primăriile care oricum fușăreau subiectul, fără a le acorda corespunzător elevilor. Cum este posibil ca o decizie atât de importantă să fie luată din pix, în mijlocul nopții? Pare că suntem bătaia de joc a Ministerului. Așteptăm schimbări și ajutor din partea unor lideri care cunosc realitaea din sistem doar din poze.”, Cristina Miculaiciuc, președinte AEM

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Corect,macar tanara gemeratie sa aiba o scara a valorilor corecta,ca apoi liderii sa fie alesi dintre cei mai buni,nu loaze cum avem noi de la lovitura de stat din 1989, pana in prezent.
3
3
Dupa cum ii zice si titlul - bursa de merit, deci sa primeasca doar cei care chiar merita. Fara suparare, nu e normal sa primeasca toti.
7
4
Pai da, restul da-i in plm. Doar analfabetii functionali din parlament au voie sa primeasca bani cu nemiluita. Hai sictir fgm
5
2
Bine ca se gasesc bani pentru pensiile speciale! Si va mai mirati ca ne pleaca tinerii in diaspora.
11
4
acum 30 de ani se dadeau tot de la 9,50. este normal sa primeasca doar cei cu performante deosebite.
15
6
Primesc burse de merit si nu stiu tabla inmultiri, daca este bursa de merit asa sa fie, nu ajutor social.
13
7
Guvernanti de 2 lei...Au dat cativa lei in plus pentru alocatii si au luat de la burse...
11
7

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212