PRIMUL autobuz ELECTRIC a ajuns la CONSTANȚA!
Primul autobuz electric din seria celor 21 a ajuns la Constanța. Conform proiectului, se dorește și realizarea a 5 stații de încărcare rapidă, dar și 21 de stații de încărcare lentă. Valoare aproximativă a contractrului este de 40.055.404 lei (fără TVA).
Toate autobuzele și stațiile de încărcare vor fi puse la dispoziție de ofertantul declarat câștigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON (China). Finanțarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multi modale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
A.V.

Statiile de incarcare, la anu
Chinezisme luam?
poate la constanta o sa le bage pe traseu ca la mangalia stau ascunse din vara nu stie nimeni de ele....
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, anunță schimbări în ceea ce privește sistemul de Bacalaureat din România....102
Vrăjitoarele și clarvăzătoarele sunt din ce în ce mai prezente pe internet. Fie că au site-uri proprii sau își...609
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...523
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...352


ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 4.42 m/s
Presiune: 1010 milibari

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...386
Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania...390
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, joi seară, pentru prima dată Cupa României, învingând în finală,...917
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...578


La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...523
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și...350
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...352
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...422
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...222
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...463
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...346
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...320
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4198
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3398
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2415
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6186
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...189
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...183
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...203
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...366
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...188
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...198
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...688
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...471
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...198
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...195
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...185
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...215
Astea care vin acum sunt 20 si sunt fabricate in Ungaria de catre firma chinezeasca BYD, dar na, e mai usor sa dai copy paste de dracu stie de unde...