Primul centru dedicat recuperării din adicții se va inaugura la Sinoe!
Primul centru dedicat recuperării din adicții se va inaugura la Sinoe!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSinoe găzduiește prima ediție a Zilei Naționale a Recuperării din Adicții și marchează deschiderea primei Case pentru Recuperare a dependenților și codependenților (Halfway Home).
Constanta, 12 Septembrie 2025. În perioada 13–14 septembrie 2025, localitatea Sinoe, jud. Constanța, devine locul unde speranța și solidaritatea capătă o formă concretă, prin organizarea primei ediții a Zilei Naționale a Recuperării din Adicții. Evenimentul marchează totodată inaugurarea primei Case pentru Recuperare din Adicții, destinate atât persoanelor afectate de dependențe, cât și familiilor lor.
„Recuperarea este posibilă”
Sub motto-ul „Recuperarea este posibilă”, inițiativa aduce în prim-plan experiențele celor care au ales drumul transformării și se sprijină pe implicarea specialiștilor, organizațiilor și comunităților care cred în puterea renașterii.
În context național, deschiderea centrului din Sinoe reprezintă un pas de referință, având în vedere că în România există foarte puține centre dedicate exclusiv persoanelor care suferă de adicții. Lipsa infrastructurii specializate a însemnat până acum acces limitat la sprijin profesionist, atât pentru cei afectați direct, cât și pentru familiile lor. Noul centru vine să acopere acest gol și să devină un reper de speranță, intervenție și reintegrare pentru întreaga societate.
Agenda evenimentului include momente de spiritualitate, dialoguri cu experți, prezentări de bune practici și sesiuni de împărtășiri, precum și activități culturale și educative. Printre momentele cheie se numără:
-Slujba de sfințire, urmată de mărturii de recuperare (13 septembrie ora 10:30)
-Perspectiva Expertului: „Adicțiile – înțelegere, impact și soluții între știință, mituri și realitate”, susținută de psihoterapeutul și psihologul clinician Victor Toriani Gorea
-Panelul interactiv „Drumul recuperării – oportunități și soluții disponibile în România”
Pentru comunitățile afectate de adicții, deschiderea centrului din Sinoe reprezintă nu doar o resursă de sprijin, ci și un semnal puternic că schimbarea este posibilă. Familiile celor care trec prin astfel de lupte vor avea un loc unde pot găsi înțelegere, îndrumare și soluții adaptate.
„Această celebrare nu este doar un moment festiv, ci o chemare la solidaritate și vizibilitate pentru toți cei care aleg drumul recuperării. Ziua Națională a Recuperării din Adicții este despre speranță, demnitate și puterea de a renaște”, transmit organizatorii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)