REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Primul incident în ziua votului la Constanța. Persoană cercetată pentru că și-a fotografiat votul

Primul incident în ziua votului la Constanța. Persoană cercetată pentru că și-a fotografiat votul

Robert NENCIU 18 mai 2025 | 10:10 2763

Polițiștii Secției 1 au fost solicitați duminică dimineață pentru a interveni la o secție de votare din apropiere acolo unde s-a reclamat că un alegător și-a fotografiat votul. Persoana a fost preluată de polițiști pentru continuarea cercetărilor. Potrivit IPJ Constanța acesta a fost singurul incident reclamat, în cursul nopții nefiind anunțate alte incidente.

Primul incident in ziua votului la Constanta. Persoana cercetata pentru ca si-a fotografiat votul

”Pe timpul nopții nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

În ceea ce privește misiunile de astăzi, așa cum în primul tur al alegerilor prezidențiale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de ordine publică, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au luat măsurile necesare pentru ca și cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în condiții de siguranță și legalitate.

Efectivele structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite, ca de fiecare dată, să-și facă datoria cu profesionalism, transparență și echidistanță.

Aproximativ 1.400  de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor asigura climatul normal de siguranță în județul nostru, protecția celor 563 de secții de vot și verificarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.

Reamintim faptul că obligația de a lua măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții revine președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, care au atribuții și în afara secției de vot, în jurul secțiilor, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Vă reamintim că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Pentru exercitarea votului, documentul de identitate trebuie să fie valabil.

Precizăm faptul că și-au exprimat intenția de a-și exercita dreptul de vot 52 de persoane aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

De la deschiderea secțiilor de votare nu au fost înregistrate incidente deosebite.

În această dimineață, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot în incinta unei secției de votare din municipiul Constanța. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Față de persoana în cauză au fost dispuse măsuri potrivit legii”, potrivit IPJ Constanța.

Video:

 

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Schimbatu ba curvelor legea ca e votul omului. Inteleg sa se pedepseasca distribuirea pozei nu ca sia facut omu poza cu votu. Poate uita cu cine a votat
5
2
Ce mare lucru a facut de l bagati in puscarie?
7
2