REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.4° Constanța Mie., 4 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6933
3.4° Constanța Miercuri, 4 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6933
 

Principala ipoteză a anchetatorilor în cazul celor două fete care au murit la Uricani

Principala ipoteză a anchetatorilor în cazul celor două fete care au murit la Uricani

Virgil STOIAN 11 decembrie 2023 | 00:00 3515

Ipoteza unui gest sinucigaş se conturează în cazul celor două adolescente de 15 ani, din oraşul Uricani, care s-ar fi aruncat şi au murit, sâmbătă după-amiază, de pe un turn de apă înalt de 20 de metri, ce aparţine unei foste fabrici din municipiul Lupeni, relatează Agerpres.

 

Principala ipoteza a anchetatorilor in cazul celor doua fete care au murit la Uricani

Surse apropiate anchetei au precizat, duminică că telefoanele mobile ale celor două fete au fost găsite de poliţişti pe turnul de apă, urmând ca dispozitivele să fie analizate de anchetatori.

Pe de altă parte, necropsia cadavrelor va arăta dacă minorele au consumat sau nu substanţe interzise sau alcool înainte de gestul sinucigaş.

Cele două fete se cunoaşteau, una dintre ele învăţa în oraşul Uricani şi cealaltă, în municipiul Vulcan. Poliţia continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală iar ancheta continuă pentru a stabili circumstanţele şi cauzele care le-au determinat pe cele două minore să recurgă la acest gest, a informat, duminică, IPJ Hunedoara. Una dintre fete a sunat-o, sâmbătă după-amiază, pe mama sa pentru a-i spune că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaş, femeia anunţând imediat Poliţia pe numărul de urgenţă 112.

Ce spune IPJ?

În urma apelului, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie, atât din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni, cât şi echipaje medicale.

Poliţiştii au identificat trupurile celor două minore, faţă de una dintre acestea fiind declarat imediat decesul şi faţă de cea de-a doua echipele medicale încercând protocolul de resuscitare, dar fără rezultat.

"În acest caz de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni continuă cercetările. A fost întocmit un dosar de cercetare penală şi continuăm cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor şi a cauzelor care le-au determinat pe cele două minore să recurgă de la acest gest", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Ancheta se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, potrivit stiripesurse.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
362716462332
5/49
14328401239
joker
1636354139