REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
14.5° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Principele Nicolae ajunge la Constanţa, pe bicicletă

Principele Nicolae ajunge la Constanţa, pe bicicletă

Replica API 30 aprilie 2015 | 00:07 204

Turul ciclist caritabil, intitulat „Cărţile copilăriei pe bicicletă” va ajunge şi la Constanţa. Organizat în beneficiul Asociaţiei Curtea Veche cu participarea Alteţei Sale Regale Principelui Nicolae al României şi a campionului naţional la ciclism Alex Ciocan, turul va „bifa” şi Constanţa, duminică, 3 mai a.c. Cu acest prilej, monarhiştii constănţeni se vor mobiliza pentru a-l întâmpina pe principele Nicolae al României.

„Alteța Sa Regală va intra în Constanța în ziua de duminică, 3 mai, ora 19.00 (intrare dinspre Valu lui Traian până la Blvd. Regina Elisabeta - Cazino / Cazino - Faleză). Noi ne vom întâlni la statuia lui Mihai Eminescu (pe faleză, lângă Farul Genovez) la ora 18.00 - 18.30, de unde vom merge împreună la statuia M.S. Regina Elisabeta a României, pentru a depune flori. În jurul orei 19.00, ne vom afla în fața Cazinoului pentru a-i întâmpina și felicita pe participanții la acest eveniment. Trăiască Regele!”, se arată în anunțul liderului monarhiștilor constănțeni, Adriana Mertea.

Proiectul „Cărțile copilăriei pe bicicletă” este unic în România și traversează, în perioada 23 aprilie – 3 mai, 10 orașe, din Sighetu Marmației până în Constanța. Scopul este promovarea lecturii și a unui stil de viață sănătos la nivel național. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură „Cărțile copilăriei”, prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate. Plutonul este condus de ASR Principele Nicolae al României și de Alex Ciocan, cărora li s-au alăturat Andrew Griffiths, Naomi van Schie, Michal Szczurek, Radu Urcan, Răzvan Blid, Iren Arsene Mate, Ovidiu Maior, Irina Ivan, Radu Ciulei, Viorel Bîtu, Dan Koblicska și Dan Muraru.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272