REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Prinţul Charles şi ducii de Cambridge, la avanpremiera mondială a noului film din seria James Bond

Prinţul Charles şi ducii de Cambridge, la avanpremiera mondială a noului film din seria James Bond

Replica API 21 septembrie 2021 | 00:00 769

Prinţul Charles şi soţia sa Camilla, ducesa de Cornwall, alături de ducii de Cambridge, vor asista săptămâna viitoare la Londra la avanpremiera mondială a noului lungmetraj din seria James Bond, au anunţat într-un comunicat cei patru membri ai Casei regal britanice, relatează luni EFE, citată de Agerpres.

Filmul, intitulat "No Time to Die" va avea premiera la Londra în data de 28 septembrie, la Royal Albert Hall, celebra sală unde sunt lansate de obicei filmele avându-l ca erou pe agentul 007.

Prinţul de Wales şi Camilla, alături de prinţul William şi de Kate, ducesa de Cambridge, vor participa la eveniment alături de actorul Daniel Craig, care îl interpretează pentru ultima oară pe James Bond, şi de alţi actori din distribuţia acestui film, precum Rami Malek şi Lea Seydoux.

În sală se vor afla şi lucrători din prima linie a sectorului sanitar şi ai forţelor armate, în semn de recunoştinţă pentru eforturile lor depuse în timpul pandemiei.

Filmul, a cărui premieră a suferit mai multe amânări din cauza pandemiei de COVID-19, va fi lansat în cinematografe din întreaga lume pe 8 octombrie, în timp ce în Marea Britanie va ajunge în săli cu o săptămâna mai devreme, la 30 septembrie.

Noul lungmetraj este regizat de Cary Joji Fukunaga, iar din distribuţia sa mai fac parte Rami Malek, în rolul personajului negativ Safin, şi Ana de Armas, în rolul unei agente a CIA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468