REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Prințul Paul al României a fost pus în libertate, dar nu are voie să părăsească Franța

Prințul Paul al României a fost pus în libertate, dar nu are voie să părăsească Franța

A.F. 16 aprilie 2025 | 20:52 816

Prinţul Paul al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autorităţile de la Bucureşti, a fost pus în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris. România cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea.

Printul Paul al Romaniei a fost pus in libertate, dar nu are voie sa paraseasca FrantaPrinţul Paul al României

Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reţinut la domiciliu său din Paris şi apoi încarcerat pe 7 aprilie în cadrul unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de autorităţile române, potrivit Agerpres.

Camera de extrădări a Curţii de Apel din Paris a ordonat punerea sa în libertate şi plasarea sa sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez.

"Această decizie confirmă că Franţa, ca şi alte jurisdicţii europene, refuză să devină instrumentul unei persecuţii judiciare şi politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-şi valorifice drepturile la succesiunea regală", a reacţionat avocatul său Miriame Laichi.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, pentru trafic de influenţă şi complicitate.

El este acuzat că a lucrat cu o bandă de escroci, între 2006 şi 2013, pentru a recupera proprietăţile pe care le revendica în calitate de moştenitor al familiei regale. Prejudiciul pentru stat a fost estimat de procurori la 145 de milioane de euro, scrie AFP.

O nouă audiere are loc pe 14 mai

O audiere pentru a examina acest nou mandat de arestare este prevăzută pe 14 mai, la Camera de extrădări. "Este incredibil că au refăcut un mandat de arestare când ştiu că sunt nevinovat", a declarat la audiere Paul al României, potrivit France Presse.

Un prim mandat de arestare european a fost emis pe 18 decembrie 2020, după condamnarea sa în apel, scrie AFP,

Însă Camera de extrădări a refuzat în noiembrie 2023 să-l predea Bucureştiului pe acest descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, "din cauza unui risc real de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE".

În Malta, unde prinţul s-a deplasat în aprilie 2024 pentru o ceremonie oficială, justiţia a refuzat de asemenea să-l predea autorităţilor române, notează agenţia de ştiri franceză.

Tatăl prinţului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, era unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940. În 1947, familia regală a fost alungată din România de comunişti şi proprietăţile sale confiscate. Conflictele continuă asupra bunurilor provenite din această succesiune. citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
L-a lasat Brigitte Macron liber ca stia ca e barbat si a zis ca da in presa si el nu doar Candace Owens !
1
0
ok, merge petrov la paris, sa faca pastele cu fini.
0
0