REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.8° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Prinţul William şi Kate, în turneu în Marea Britanie pentru a le mulţumi angajaţilor din prima linie

Prinţul William şi Kate, în turneu în Marea Britanie pentru a le mulţumi angajaţilor din prima linie

Replica API 8 decembrie 2020 | 00:00 1003

Prinţul William şi soţia sa, Kate, au sosit luni la Edinburgh, în prima etapă a unui turneu al cuplului regal în Marea Britanie pentru a se întâlni şi mulţumi angajaţilor din prima linie, îngrijitorilor din căminele de bătrâni şi profesorilor pentru eforturile depuse în timpul pandemiei de COVID-19, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Prinţul William şi Kate

William, nepotul reginei Elisabeta al II-a şi al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia sa Kate, călătoresc 2.000 de km în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor la bordul Trenului Regal ca parte a unui turneu de trei zile.

Ei au plecat în călătorie din gara Euston din Londra duminică seara, unde vedeta pop Shakin 'Stevens a cântat hitul său din anii '80 "Merry Christmas Everyone" ("Crăciun fericit tuturor"), înainte de plecarea lor către Scoţia.

"Mulţumim tuturor angajaţilor din transporturi pentru că au ţinut ţara în mişcare pe tot parcursul acestui an dificil", au scris ei pe un panou înainte de plecare.

Marea Britanie a fost cea mai afectată ţară din Europa de pandemia de COVID-19, cu peste 60.000 de decese.

"Ducele şi ducesa aşteaptă cu nerăbdare să aducă în atenţie munca incredibilă depusă în toată ţara în acest an dificil", a declarat Palatul Kensington într-un comunicat.

Regina Victoria a fost primul monarh care a folosit Trenul Regal în 1842, pentru a călători de la Slough până în gara Paddington din Londra, deşi criticii i-au pus la îndoială utilitatea în ultimii ani, spunând că este costisitor şi prea puţin folosit

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468