REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

PROBLEME de PENSIONAR: UMBLI cu PROFESORII, cu ȘOFERII, te vezi cu BĂRBAȚI la BANCĂ

PROBLEME de PENSIONAR: UMBLI cu PROFESORII, cu ȘOFERII, te vezi cu BĂRBAȚI la BANCĂ

Replica API 7 februarie 2021 | 00:00 4754

Maria S., din Constanţa, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său, Neculai S. după ce, în ultimii 10 ani, o terorizează din cauza geloziei şi a consumului de alcool. De-a lungul celor 10 ani, Neculai S. a ameninţat-o de nenumărate ori că o omoară, ba chiar a şi lovit-o şi a tras-o de păr, agresiune din cauza căreia nu a putut să se pieptene 2 săptâmâni.

Ce reclamă Maria S.

Maria S. precizează că, din anul 2010, nu se mai poate trăi cu pârâtul. Arată că a fost angajată la Școala nr. 5 şi pârâtul a venit la locul ei de muncă şi a făcut scandal acuzând-o că umblă cu profesorii, apoi a fost angajată la Depozitul de medicamente şi acolo a făcut scandal că umblă cu șoferii, acasă o amenință cu moartea, că va da foc la casă şi va încuia ușa și se va întoarce când va vedea că au venit pompierii. Reclamanta povesteşte că în ziua de 24 iulie, având în vedere că a ieșit la pensie, s-a dus la bancă să deschidă cont pentru a i se vira pensia pe card, iar pârâtul a urmărit-o până acolo şi, de pe celălalt trotuar, din spatele unei maşini, țipa după ea ca a venit la bancă să umble cu bărbați. Mai arată că la locul actual de muncă a venit la ora 1 noaptea să o verifice cu cine umblă.

Neculai S a ameninţat că aruncă locuinţa comună în aer

În ziua de 18 ianuarie, când s-a întors de la serviciu, Maria S. a constatat că în casă este la fel de frig ca afară şi a constatat că pârâtul a umblat la centrală şi la contorul electric. Chiar pârâtul i-a spus că a umblat la tabloul electric şi la centrală pentru ca atunci când reclamanta se întoarce de la serviciu şi aprinde lumina să se producă o explozie şi să sară totul în aer. Mai arată că locuiesc in aceeași curte cu fiica lor, iar când pârâtul oprește curentul, se oprește curentul și la partea de casa unde locuiește fiica lor astfel că aceasta este nevoită sa iasă si să pornească din nou curentul. Mai arată că în permanență pârâtul o amenință că îi va pune pastile in mâncare să o omoare, că o va otrăvi daca nu pleacă din casa lui, în condițiile în care casa este pe numele ambilor soți.

Ce a spus instanţa

Instanţa a constatat că legăturile reclamantei cu pârâtul se desfășoară întru-un cadru ce nu poate fi considerat dialog normal și specific legăturilor de familie, pârâtul având constant accese de furie pe fondul consumului de alcool și că o consecință a manifestării acestei adicții îi aduce injurii reclamantei, o acuză de acte de infidelitate și o urmărește până la locul de munca, cât și în alte locuri în care se deplasează. Instanţa a decis emiterea unui ordin de protecţie împotriva lui Neculai S., pe o perioadă de trei luni dispunând: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 60 m față de reclamantă; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime 60 m față de locul de muncă al reclamantei.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sunt multi fraieri mai jos care cred ca nevasta lui , nu l-a inselat niciodata ,,,!
1
1
Un om care este o ruina, in nenorocit care nu a facut nimic in viata si singura lui dovada ca e mare Scola e sa terorizeze o femeie. Du te ma ratatule si arunca te in mare, esti in gunoi un nimic
1
2
Poate ca omul are dreptate,,,sondajele spun ca 8 femei casatorite din 10 , si-au inselat sotul macar odata-n viata,, iar din acestea mare parte o fac la varsta e 40-50 de ani,, !! E bine sa te abtii de la comentarii acuzatoare !
10
10
Barbatii de genul individului sunt pericole.Cel care nu se comporta civilizat cu sotia ,prietena ,etc si minte ,inventand tot felul de motive invinuind-o pe nedrept de fapt el insala si acuza victima pt ca ea,indirect, sa se simta vinovata pentru greselile lui.
6
4
Stie mosu ce stie cu haita de la usa!
8
8
Dar cine sunt astia? Ca nu am Inteles.ne intereseaza problema unui cuplu? Pai mai sunt ca ei...mii.lol
5
6
Instanta o fijudecat pe fapte probate sau pe vorbe?Povestea cu centrala si contorul sare in ochi . e o moda cu ordinul de restrictie.Chiar da rezultate bune?A studiat cineva problema..Ochiometric , pare in neregula.Se fac si consilieri psihologice la astfel de cazuri?
6
1
eu traiesc cu seful meu de cativa ani dar mam cam plictisit si de asta vreau ceva nou apropo mi am parasit copii si familia pt pla
8
3
boala prostului posesiv
22
4
Aceasta solutie este temporara!!Adresa actuala a lui nea Niculai,de unde o pot procura? Pentru ca doresc sa.mi "exprim sentimentele",pe care l.e simt pentru el,dupa ce am citit articolul.
19
2

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468