Procesul prin care Tusac se cere înapoi primar, strămutat la Buzău
Procesul prin care Tusac se cere înapoi primar, strămutat la Buzău
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest;background-size:cover)
Ca urmare a cererii de strămutare a cauzei dosarului 14444/118/2011, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, ce are ca obiect anularea şi suspendarea Ordinului Prefectului 773/14.11.2011 privind încetarea de drept a mandatului de primar al Municipiului Mangalia a lui Mihai Claudiu Tusac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul să fie judecat la Tribunalul Buzău. "Am solicitat strămutarea întrucât practica instanţelelor constănţene în ceea ce priveşte constatarea stării de incompatibilitate în temeniul Legii 161/2003 nu este unitară. Astfel, în 2010 acestea s-au pronunţat în legătură cu starea de incompatibilitate a primarului Tusac, apreciind că singura instituţie abilitată să constate existenţa unei stări de incompatibilitate a unui ales local este Autoritatea Naţională de Integritate, în timp ce într-o speţă similară, şi mă refer la viceprimarul de la Cernavodă, au apreciat că Prefectul este singurul în măsură să dispună încetarea calităţii de ales local. Prin urmare, îmi rezerv dreptul de a avea anumite reţineri în ceea ce priveşte o pronunţare corectă în conflictul cu Tusac, cu atât mai mult cu cât acesta a continuat să depună la tribunal nenumărate cereri de suspendare a actului pe care l-am emis, sperând, aşa cum s-a şi exprimat, de altfel, ca măcar una dintre ele să ajungă la un complet de judecată pe care-l "agreează" el", a spus prefectul Claudiu Iorga Palaz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









