REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Procuratura italiană: Berlusconi avea 'sclave sexuale' și era supranumit 'sultanul'

Procuratura italiană: Berlusconi avea 'sclave sexuale' și era supranumit 'sultanul'

Replica API 20 mai 2022 | 00:04 1571

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, 85 de ani, avea "sclave sexuale" la petrecerile pe care le organiza în reşedinţele sale şi la care participau femei tinere, a asigurat miercuri procuratura din Milano, în procesul care continuă împotriva politicianului acuzat de mituire a martorilor, în aşa numitul caz 'Ruby Ter', relatează EFE, informează Agerpres.

Silvio Berlusconi

"Primul ministru în exerciţiu obişnuia să-şi însufleţească petrecerile primind în casă grupuri de odalisce, sclave sexuale plătite", notează procuroarea adjunctă Tiziana Siciliano în actul de acuzaţie, precizând că "aceste fapte sunt deja de domeniul trecutului, independent de estimările noastre".

Sicliano, care l-a acuzat pe Berlusconi de mituire a martorilor, a asigurat că tinerele "îl întreţineau şi petreceau o parte din noapte cu el", fapte care au fost cristalizate drept activitate de "consolidare a sistemului de prostituţie".

Procesul 'Ruby Ter', care încearcă să clarifice dacă magnatul italian a dat mită martorilor pentru a minţi despre ceea ce se întâmpla în procesele sale, se desfăşoară la Tribunalul din Milano (nordul ţării), însă în urma amplorii sale se judecă pe ramuri şi în alte tribunale ale ţării din oraşe ca Torino, Pescara, Treviso, Monza şi Siena.

În acesta din urmă, tribunal l-a achitat în octombrie anul trecut pe Berlusconi şi pe pianistul de la petrecerile sale, Danilo Mariani, după ce s-a ajuns la concluzia că nu există probe pentru a dovedi că muzicianul a primit bani pentru a nu depune mărturie împotriva fostului premier, citează stiripesurse.ro.

Potrivit procuraturii, în reşedintele lui Berlusconi se petreceau lucruri "medievale, incredibile şi discutabile din punct de vedere moral", "o violenţă oribilă împotriva femeilor", considerate în prezent repugnante şi l-a menţionat pe Emilio Fede, jurnalist la Mediaset, grupul aflat în proprietatea magnatului, drept omul care aducea aceste "fete" "sultanului" pentru a-şi completa "haremul".

În 2015, Berlusconi a fost achitat de Curtea Supremă din Italia în cazul 'Ruby', numele sub care era cunoscută tânăra marocană Karima el Mahroug, cu care politicianul a întreţinut relaţii sexuale când aceasta era minoră. Ulterior a avut loc 'Ruby bis', în care au fost condamnaţi câţiva dintre colaboratori săi: jurnalistul Fede, impresarul Lele Mora şi actriţa Nicole Minetti, pentru proxenetism şi promovare a prostituţiei.

Berlusconi, cel ce a fost de trei ori prim-ministru al Italiei, care a depăşit boala COVID-19 în 2020 şi a fost spitalizat în diferite ocazii în ultimele trei luni pentru diferite afecţiuni, printre care şi cele cardiace, nu a fost prezent la proces, invocând probleme de sănătate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
procurori, judecatori, turnatori, toti niste l a b a g i i frustrati.
0
0
Esti un mic copil sau novice pe langa rechinii din acvariul Cernavoda.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367