REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Procurorii din Galaţi au încătuşat doi constănţeni: obligau minore să se prostitueze în trei judeţe!

Procurorii din Galaţi au încătuşat doi constănţeni: obligau minore să se prostitueze în trei judeţe!

Replica API 6 februarie 2016 | 00:48 309

Dosar instrumentat de DIICOT

Dosar instrumentat de DIICOT

O tânără din Constanţa, Emanuela Dumitraşcu, a fost arestată pentru 30 de zile într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism, instrumentat de DIICOT Galaţi. Alături de ea a fost reţinut şi un bărbat, tot de la malul mării, Cosmin Cercel, ambii fiind suspectaţi că au racolat tinere, între care şi minore, pe care le-au obligat să se prostitueze în Constanţa, Tulcea şi Galaţi.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi şi procurorii DIICOT cercetează două persoane, bănuite de trafic de minori şi proxenetism. Cei în cauză au fost reţinuţi. La data de 4 februarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Galaţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Galaţi, au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani, din Constanţa, Cosmin Cercel, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.

La data de 25 ianuarie a.c., în aceeaşi cauză, o femeie, de 21 de ani, tot din Constanţa, Emanuela Dumitraşcu, a fost reţinută pentru 24 de ore, ulterior, Tribunalul Galaţi dispunând arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016, cei în cauză ar fi recrutat, transportat şi adăpostit mai multe femei, printre care şi minore, pe care, profitând de vulnerabilitatea acestora, le-ar fi obligat să practice prostituţia, pe raza judeţelor Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

Aceştia ar fi atras clienţi postând anunţuri online, pe diferite site-uri de profil. În cursul zilei de vineri, 5 februarie, bărbatul de 34 de ani, din Constanţa, a fost propus spre arestare. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Sprijinul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române. La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108