REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Procurorii DNA cer pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu!

Procurorii DNA cer pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu!

Replica API 12 decembrie 2015 | 00:00 152

Sentinţa, pe 21 decembrie

Sentinţa, pe 21 decembrie

Mircea Băsescu

Sentinţa finală, în prag de sărbători! Un nou termen în dosarul lui Mircea Băsescu, cu rudele lui Bercea Mondial, s-a scurs, vineri, la Tribunalul Constanţa. Procurorii DNA au cerut, în cadrul şedinţei de judecată, pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu - 7 ani, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită, deşi acesta nu a recunoscut că a luat bani. DNA a solicitat şi confiscarea a 250.000 de euro de la Băsescu şi 350.000 de euro de la Căpăţână. În schimb, avocaţii fratelului fostului preşedinte au solicitat achitarea clientului său ori, în ecl mai rău caz, pedeapsa cu suspendare, motivând că „şapte luni în arest preventiv l-au făcut pe domnul Băsescu să înţeleagă scopul pedepsei şi să se abţină de acum încolo“.

„Domnul Băsescu nu face parte din categoria aceea de persoane care se pot educa printr-o pedeapsă maximă”, au mai spus avocaţii lui Băsescu. În schimb, apărătorii lui Căpăţână au cerut magistraţilor „să stabilească corect situaţia de fapt, contribuţia fiecăruia la infracţiune şi să se facă dreptate”. „Am avut încredere oarbă în aceşti oameni. În campania electorală din 2009 pentru PDL mi-a fost spartă casa şi mi-au fost omorâţi doi oameni. Mircea Băsescu a luat 600.000 de euro de la ţigani, iar mie mi-a dat 100.000. Dacă lui îi dă 7 ani pentru 600 de mii, mie să îmi dea atunci de 6 ori mai puţin.

Nu a avut demnitate să le dea banii înapoi şi l-a învăţat frate-su să facă scenarii şi să îi înşele“, a spus Căpăţână, la Tribunal. În acest dosar Căpăţână şi-a recunoscut o parte din vină. Reamintim că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie, fiind acuzaţi de procurorii DNA că ar fi luat mită de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l ajuta pe cel din urmă să scape de o condamnare. Ambii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Constanţa.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367