Procurorii DNA i-au schimbat încadrarea lui Piedone și a fost inculpat: Ar putea fi suspendat de la ANPC
Procurorii DNA i-au schimbat încadrarea lui Piedone și a fost inculpat: Ar putea fi suspendat de la ANPC
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestProcurorii DNA au efectuat percheziții, marți dimineață, la domiciliul lui Cristian Popescu Piedone din orașul Bragadiru, aflat în județul Ilfov. Șeful ANPC, săltat de pe litoral pentru a participa la descinderi, este suspectat că a anunțat un hotel din Sinaia, deținut de fostul liberal Dan Radu Rușanu, că urmează să fie vizat de un control.
În fața domiciliului său din Bragadiru, Piedone a negat acuzațiile procurorilor anticorupție. Potrivit unor surse, Piedone urmează să fie reținut de DNA. Deocamdată, președintele ANPC încă este la audieri.
imagine de la percheziții, Foto: Inquam/Octav Ganea
”Nu ascund faptul că proprietarul hotelului îmi este prieten de ani și ani de zile. Este și el un personaj public, dar nu am avut niciun schimb de informații, dar nu am anunțat și nu îmi aduc aminte cu certitudine să se fi întâmplat acest lucru. Nu am făcut trafic de influență, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, se vede acest lucru”, a declarat Piedone, după ce a fost adus, cu mandat, de la un hotel de pe litoral, de unde a fost ridicat de procurorii anticorupție.
UPDATE:
Piedone a primit calitatea de suspect. O a doua rundă de audieri va avea loc la ora 17.00.
UPDATE 2:
Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone este la sediul central al DNA. Conform surselor judiciare, procurorii i-au schimbat calitatea lui Piedone din suspect în inculpat.
Procurorii DNA l-au întrebat pe Cristian Popescu Piedone dacă vrea să dea o declarație în calitate de inculpat și ar putea impune măsura controlului judiciar. Asta ar însemna că Piedone ar avea interzis să mai exercite funcția de președinte al ANPC, fiind vorba despre funcția din care este bănuit că a comis faptele.
Piedone, întrebat dacă se așteaptă să fie inculpat: Vom vedea!
Cristian Popescu Piedone a ajuns din nou, marți seara, la sediul DNA, unde va fi audiat din nou. Întrebat dacă are calitate de suspect, Piedone a spus că „vom vedea ce se spune”.
Piedone a fost întrebat de jurnaliști dacă are calitatea de suspect și a spus „vom vedea ce se spune”.
Întrebat, apoi, dacă de data aceasta va face declarații în fața procurorilor sau se va prevala de dreptul la tăcere, el a spus: „Să vedem”.
Piedone a fost întrebat, de asemenea, dacă a fost cazat la hotelul la care se face referire, în timpul controalelor ANPC, Piedone a negat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)