REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Profesorii atacaţi de Marioara Cojoc se declară consternaţi de "limbajul neacademic" folosit de aceasta

Profesorii atacaţi de Marioara Cojoc se declară consternaţi de "limbajul neacademic" folosit de aceasta

Replica API 23 ianuarie 2012 | 00:00 251

SCANDAL LA UNIVERSITATEA OVIDIUS

SCANDAL LA UNIVERSITATEA OVIDIUS

În ziua de 20 ianuarie 2012 au avut loc alegeri pentru Consiliul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice. La câteva ore după comunicarea rezultatelor alegerilor, doamna conf.univ.dr. Marioara Cojoc a adus acuzaţii grave, în presa scrisă şi audio-vizuală, în legătură cu desfăşurarea întregului proces electoral.

În acest context, profesorii nominalizaţi în atacurile Marioara Cojoc fac următoarele precizări, prin intermediul unui comunicat de presă:

"Biroul Electoral al Facultăţii, format din conf.univ.dr. Ana Maria Munteanu, asist. univ. drd. Monixa Coroiu şi student Simionov Andreea, a constatat legalitatea desfăşurării alegerilor. Nu au fost înregistrate contestaţii din partea cadrelor didactice participante, preşedintele Biroului Electoral, conf. univ. dr. Ana Maria Munteanu specificând expres acest lucru la sfârşitul procesului electoral.

Cu privire la acuzaţiile despre o posibilă discriminare pe criterii politice, subliniem că nici unul dintre noii membri aleşi în Consiliul Facultăţii nu este membru al vreunui partid parlamentar şi cu atât mai puţin guvernamental. Mai mult, în perioada în care doamna conf. univ. dr. Marioara Cojoc aminteşte posibila discriminare, dânsa avea o vechime de 4 ani de mandat de prodecan, fiind votată în unanimitate de aceiaşi membri pe care astăzi îi acuză.

Referitor la jignirile personale exprimate în presă, la adresa colegilor, le considerăm a fi nedemne de comentat, raportându-ne, mai ales, la limbajul neacademic, chiar suburban, pe care doamna conf. univ. dr. Marioara Cojoc l-a utilizat.

Toate acestea sunt cu atât mai regretabile cu cât doamna conf. univ. dr. Marioara Cojoc a colaborat ştiinţific cu cei pe care astăzi îi acuză: unora le-a fost studentă, altora profesor, a participat în comisiile de concurs din facultate, colegi de-ai dumneaei au fost în comisia de concurs în urma căruia a devenit conferenţiar universitar, cu unii a coordonat volume ştiintifice, etc.

Conf. univ. dr. Daniel Flaut, Decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice

Prof. univ. dr. Iolanda Ţighiliu

Conf. univ. dr. Florin Anghel

Lector univ. dr. Emanuel Plopeanu

Lector univ. drd. Marius-George Cojocaru

Lector univ. drd. Cristian Moşnianu

Asist. univ. dr. Enache Tuşa

Asist. univ. drd. Mihaela Ivănescu

Asist. univ. drd. Daniel-Valentin Citirigă".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108