REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Profesorii fac naveta pe banii lor şi se judecă pentru asta cu primarii

Profesorii fac naveta pe banii lor şi se judecă pentru asta cu primarii

Replica API 29 septembrie 2011 | 00:00 177

Nemulţumiţi de întârzierile cu care primarii le-au decontat abonamentele de transport, profesorii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de învăţământ din mediul rural au decis să se judece cu cei responsabili, respectiv primarii. Acesta este şi cazul cadrelor didactice din localităţile Dumbrăveni, Amzacea şi Săcele. Aici, toţi cei care fac naveta şi nu li s-a repartizat o locuinţă de serviciu, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, iar primarii sunt cei care trebuie să le deconteze banii pe navetă. Problema este că dascălii din Amzacea, Dumbrăveni şi Săcele nu şi-au mai ridicat banii pe navetă de foarte multe luni. "Zeci de profesori n-au mai văzut banii pe transport de anul trecut. Primăriile au să le dea sume cuprinse între 300 şi maxim 2.500 lei de persoană", a declarat juristul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa, Emilian Avramescu. El a mai spus că, la Amzacea, profesorii au dat în judecată primăria pentru al treilea an consecutiv. "Aici, dacă nu-şi primesc banii pe câteva luni, se duc şi-i acţionează iar în Instanţă", a subliniat Avramescu. Vinovaţi de aceste situaţii, a mai spus reprezentantul SLSIP, se fac nu numai primăriile care nu au bani să le dea, dar şi directorii de unităţi şcolare, care nu se implică suficient în această problemă. Întrebat despre decontul dascălilor, primarul din Amzacea, Constantin Radu, susţine că a făcut o plată în cursul săptămânii trecute. El a recunoscut că profesorii au dat în judecată Primăria. "În ianuarie, când făceam bugetul le dădeam banii, însă acum nu mai avem de unde. Este adevărat că m-au dat în judecată şi se întârzie mereu cu decontul, dar avem un buget foarte sărac. La ora actuală, trebuie să le dăm celor 22 de profesori navetişti în jur de 7.000 de lei", a precizat el. Dacă la Amzacea au fost făcute plăţi parţiale, la Săcele, primarul Ion Oprea a spus că el asigură decontul de mai mult timp şi că cei de la sindicat nu au situaţia actualizată. Ultima localitate cu probleme este Dumbrăveni. Aici, primarul Gheorghe Cenuşă este conştient că are de dat bani profesorilor, dar spune că nu are de unde să le dea. "Toată lumea vrea câte ceva, dar nimeni nu ne dă nimic. Nouă ne-au dat anul acesta 1,5 miliarde de lei tot bugetul, bani cu care trebuie să asigurăm şi iluminatul public, apa în comună şi multe alte plăţi. Desigur, dacă vor exista bani, le vom da şi profesorilor, pentru că nu avem nimic cu ei, însă deocamdată nu există resurse pentru decontarea transportului", a precizat edilul. O altă problemă semnalată de el este deficitul de cadre didactice. "La acest moment ne mai trebuie un educator şi două învăţătoare pentru ca procesul educativ să se desfăşoare în condiţii optime. Sperăm ca şi această problemă să se rezolve curând", a arătat primarul.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272