REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Profesorul Mircea Coșea: "Vom trăi din nou în întuneric și într-o țară gri și neagră, cum era acum 30 de ani"

Profesorul Mircea Coșea: "Vom trăi din nou în întuneric și într-o țară gri și neagră, cum era acum 30 de ani"

Victor ROTARU 1 octombrie 2022 | 14:12 2161

Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice, atrage atenția cu privire la măsurile de reducere a consumului de energie electrică: ”Vom trăi din nou în întuneric și într-o țară gri și neagră, cum era acum 30 de ani”.

”Companiile private se văd și ele în situația în care nu pot să facă față situației, pentru că statul nici măcar nu le ia în seamă. Deci ele își găsesc anumite căi, sunt de suprafață, sunt superficiale. Faptul că închide cu două ore mai devreme magazinul nu înseamnă mari economii, o mare revoluție în sistemul energetic, dar asta pot să o facă deocamdată. Ce se va întâmpla? Se vor întâmpla niște lucruri care sunt normale. Vor scădea salariile la aceste magazine, pentru că și ele țin de vânzări.
Vom trăi din nou în întuneric și într-o țară gri și neagră, cum era acum 30 de ani. Lucrurile astea sunt însă mai mult către natură, să zicem artizanală. Nu merg, nu merg la esența lucrurilor. Statul în momentul de față trebuie să intervină pentru că altă cale nu există, așa cum a intervenit în alte țări europene. România nu poate da ajutoare, nici măcar pături.  

Poate Banca Națională să dea ceai de tei, dar Guvernul nu, nu are bani pentru așa ceva. Deci vom asista în continuare la fel de fel de măsuri care ni se vor părea, la un moment dat, ieșite din  context, dar nu avem ce face. Vom vedea multe orașe cu luminile stinse. Totul se va reduce și întrebarea este de ce? De ce se reduce? Pentru că România nu are probleme cu consumul de electricitate.

Și mai este încă ceva. După părerea mea, există intenția de a avea o permanentă campanie de presiune psihologică asupra populației, de a o înspăimânta oarecum crezând că va înțelege situația dificilă în care este economia, România și așa mai departe și că Guvernul face tot ce poate să facă. Dar, vezi Doamne, lucrurile sunt cu totul și cu totul speciale și atunci ne întoarcem la această sperietoare care este veți muri de frig, veți mânca lăcuste și fel de fel de alte prostii.”,a declarat profesorul Mircea Coșea, potrivit bugetul.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fix comunistu asta s a gasit sa vorbeasca.numai scapa tarisoara asta de toti securistii astia???
2
0
Profesor de logica!!!
2
0
De asta o ducem așa de bine, am fost guvernați numai de supergenii!
6
0
Aveti ce ati votat meltenilor
3
2
Mi se rupe de romani, eu Ciucaletele, generalul facut pe plagiat, am bani sa traiesc in Maldive si in Romania sa vin in concediu
8
0
nu jegwule,noi traim in m izerie.tu,securistii si kgbistii care ati ruinat economia si va dati pensii si salarii speciale,pe banii nostri,traiti muuuult prea bine.nu mori odata??
8
0
Noi facem ce ne impune ue nu ca nu avem resurse.Resurse avem fara sa facem economie la nimik
8
0
Te pup in c*r dom prefesor
2
3
Ca si cum am fi trăit pe roze pana acum
7
1
Urat îmbătrânesc unii. Păcat
4
4
Dle Profesor,trebue sa traim si mai rau sa putem sa ne dam seama ce mari Hozii politocienii am ales noi romani de 32de ani.Sa nu credeti ca ne va plange cineva de mila.Ca suntem noi o natie de p****i dar mandri ca suntem romani si patrioti.Asa ne place sa traim si ne simtim bine.Fara orgoliu si prestigiu.Cand avem o masa mare de politicieni Hozii,Borfasi,Escroci care ne reprezinta pe toate palierele.Cu minciuni manevre si manipulari.Si ne este rusine sa recunoatem.
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218