REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
20.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Programele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic, suspendate de autorități

Programele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic, suspendate de autorități

Replica API 29 noiembrie 2021 | 14:13 1209

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic. Motivul: eficientizarea liniilor de finanţare, scrie antena3.ro.

"Preocuparea continuă a Administraţiei Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăţi programele de finanţare, astfel încât să fie asigurată creşterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare şi adaptarea ghidurilor de finanţare la realităţile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate. În sensul celor expuse şi în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanţare din portofoliu, Administraţia Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a luat decizia suspendării sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla şi Rabla Plus şi începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic", se arată într-un comunicat transmis vineri de Administraţia Fondului pentru Mediu.

AFM anunţă că în perioada următoare va analiza modul de derulare al acestor programe şi, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanţare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanţării să fie mai simple şi să asigure o eficienţă sporită în utilizarea bugetelor alocate.

De asemenea, evaluarea evoluţiei acestor programe va fi realizată şi prin prisma disponibilităţilor financiare rezultate din sesiunile actuale, precum şi din perspectiva construcţiei bugetare pentru anul 2022, precizează sursa citată.

Toate informaţiile de care au nevoie românii vor fi publicate în curând pe site-urile AFM şi MMAP sau transmise prin intermediul mass-media.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212