PROIECT. Ambulatoriu de specialitate, cu fonduri UE, la Spitalul Municipal Mangalia
PROIECT. Ambulatoriu de specialitate, cu fonduri UE, la Spitalul Municipal Mangalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Municipiului Mangalia va depune documentația pentru construcția unui ambulatoriu de specialitate, cu fonduri UE, la spitalul din localitate. Proiectul va fi realizat prin POR 2014-2020, Obiectivul de Investiții 81A-Ambulatoriu. Conform documentației tehnice, este prevăzută extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal, cu scopul lărgirii gamei de servicii medicale oferite locuitorilor municipiului Mangalia și populației din sudul județului Constanța. ”Prin acest proiect, se urmărește dezvoltarea infrastructurii de sănătate, la nivel județean, prin înființarea unui ambulatoriu modern, la standarde europene. Totodată, dorim creșterea accesului populației la serviciile medicale de specialitate, eficientizarea actului medical în regim ambulatoriu și îngrijire de zi”, au declarat reprezentanții unității sanitare din Mangalia. Noul corp de clădire va fi o extindere a pavilionului B, cu parter și două etaje, unde vor fi amenajate cabinete medicale de specialitate. Valorea maximă care poate fi accesată, din fonduri UE, pentru acest proiect este de 2,3 milioane de euro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









