REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Proiect: Impozitul specific va fi abrogat

Proiect: Impozitul specific va fi abrogat

Replica API 4 iulie 2022 | 00:00 1427

Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui an, persoanele care au datorat acest impozit urmând să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat luni noaptea de MF.

"Se propune abrogarea, începând cu data de 1 august 2022, a prevederilor Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 14 octombrie 2016, cu completările ulterioare. Persoanele care au datorat impozit specific unor activităţi vor fi obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, indiferent de îndeplinirea condiţiilor de aplicare a acestui sistem de impunere şi/sau a impozitului pe profit pentru veniturile realizate din alte activităţi decât cele corespunzătoare codurilor CAEN specifice", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

De asemenea, au fost stabilite reguli tranzitorii pentru impozitele datorate în cursul anului 2022.

Impozitul specific a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering. Acesta se calculează în funcţie de mai multe variabile, precum suprafaţa locaţiei, rangul localităţii sau sezonalitatea. În perioada pandemiei acesta a fost suspendat, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218