REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Proiectul privind Schema de Certificare Voluntară, prin care sunt protejate afacerile locale, adoptat

Proiectul privind Schema de Certificare Voluntară, prin care sunt protejate afacerile locale, adoptat

A.F. 6 decembrie 2023 | 00:00 1056

Deputatul PNL Constanța, Marian Crușoveanu, a transmis că Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR“, inițiat de parlamentarii PNL, prin care sunt protejate afacerile locale.

Proiectul privind Schema de Certificare Voluntara, prin care sunt protejate afacerile locale, adoptatMarian Crușoveanu

„Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară «De Origine România – DOR», inițiat de parlamentarii PNL.

Acest demers legislativ propune implementarea unei scheme de certificare voluntară, accesibilă producătorilor și procesatorilor români.

Scopul acestei scheme este de a garanta că produsul alimentar achiziționat este fabricat pe teritoriul României și din materii prime de origine românească.

Introducerea certificatului «DOR», care atestă originea autohtonă a produsului, este o formă de mândrie locală, dar și națională. Totodată, aceasta reprezintă un instrument prin care consumatorul poate afla, în mod transparent, că achiziționează produse locale.

Prin implementarea acestei legi, România își propune să evidențieze patrimoniul gastronomic național, punând în valoare potențialul real al produselor românești.

De asemenea, este și o formă de protejare și promovare a afacerilor locale și a intereselor economice ale producătorilor, dar și a produselor agro-alimentare de origine românească”, a precizat deputatul PNL Constanța, Marian Crușoveanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere