REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pronunţarea în dosarul lui Matei, amânată

Pronunţarea în dosarul lui Matei, amânată

Replica API 13 februarie 2016 | 13:33 265

Termen pe 19 februarie

Termen pe 19 februarie

Nicolae Matei

Curtea de Apel Constanţa a amânat, vineri, 12 februarie, pronunţarea în dosarul lui Nicolae Matei. Instanţa a stabilit un nou termen pentru pronunţare. Astfel, pe 19 februarie, edilul din Năvodari va afla dacă va petrece următorii ani după gratii. În luna decembrie 2012, Nicolae Matei a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită. În acelaşi dosar este judecat şi Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie - octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.

"Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase", arăta DNA.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218