REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Proprietarul unui teren din Palazu Mare s-a trezit că are accesul blocat de un PECO

Proprietarul unui teren din Palazu Mare s-a trezit că are accesul blocat de un PECO

Replica API 23 octombrie 2012 | 00:00 586

Cartier construit fără cap

Cartier construit fără cap

Caz inedit la Constanţa! Proprietarii unor terenuri situate în Palazu Mare, vis a vis de cartierul Boreal, s-au trezit că nu mai au cale de acces către stradă. Mai exact, cei ce au de gând să-şi construiască locuinţe în locul cu pricina ar cam trebui să-şi ia gândul întrucât o staţie PECO a răsărit fix unde nu era cazul, blocând astfel accesul către terenuri. Enervat peste măsură, unul dintre proprietari a cerut ajutor şi la Primăria Constanţa, însă, spune acesta, nu a primit răspuns.

Proprietarul unui teren de 500 de metri pătraţi, situat în Palazu Mare, în apropiere de cartierul Boreal susţine că trece printr-un coşmar. Bărbatul l-a cumpărat în ideea de a-şi construi o casă, în anul 2007, însă, în momentul de faţă acest lucru este mai mult decât imposibil întrucât o staţie Peco a răsărit peste noapte, blocând accesul către zona respectivă. "Când s-a construit acel PECO, noi aveam terenurile deja cumpărate. Nu se mai putea face încă o dată parcelarea. Drumul era trasat, totul era aranjat. Eu am cumpărat terenul în ideea de a-mi face o casă, dar nu am mai trecut pe acolo foarte des. Asta se întâmpla în 2007. Ultima oară când am fost acolo, am rămas înmărmurit. A apărut o staţie PECO, care ne-a blocat accesul. Acea benzinărie fost ridicată acum doi ani", a declarat, pentru "Replica", Ion Lipan, proprietarul revoltat. Neştiind încotro să apuce, proprietarul a apelat la ajutorul Primăriei Constanţa, însă nu a primit nici un răspuns, următorul pas fiind acela de a apela la instanţa de judecată. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât cartierul respectiv deja este locuit, lumea fiind nevoită să se deplaseze pe terenurile ce sunt proprietate privată pentru a ajunge la stradă. "Mai sunt oameni care locuiesc acolo, care au casele construite. Accesul se poate face deocamdată pentru că mai sunt terenuri goale şi se merge pe proprietatea oamenilor. Dar când se vor construi şi acele case, ce facem? Este ca şi cum zidim o maşină între patru pereţi. Suntem blocaţi", ne spune Lipan. Ca atare, soarta celor câţiva locuitori din zonă este oarecum pecetluită, aceştia gândindu-se cu groază la soarta ce îi aşteaptă, aflându-se în momentul de faţă cu casele blocate, fără acces stradal. Cât despre o posibilă vânzare, în condiţiile date situaţia este şi mai dificilă, fiindcă nimeni nu e dispus să preia "coşmarul". Până la o viitoare acţiune în instanţă, benzinăria îşi continuă activitatea în tihnă, oamenii dăndu-se de ceasul morţii şi nevenindu-le să creadă că trăiesc într-un "sat fără câini". "Vom acţiona şi în instanţă, lucrurile nu pot rămâne astfel", completează Lipan.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272