Protest în penitenciare: Deținuții nu vor mai fi duși la instanțe… iar activitatea poate fi blocată complet
Protest în penitenciare: Deținuții nu vor mai fi duși la instanțe… iar activitatea poate fi blocată complet
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFederația PUBLISIND și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, alături de Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, au declanșat luni, 24 noiembrie, acțiuni de protest în toate unitățile penitenciare din țară. Sindicaliștii blochează activitățile prin refuzul prestării muncii suplimentare și prin exprimarea în scris a dezacordului privind depășirea plafonului legal de 180 de ore anual. Președintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor de Penitenciare Constanța, George Lazer, a declarat pentru Replica de Constanța că prin acțiunile demarate vor bloca la propriu activitățile din penitenciarul Poarta Albă. El a mai spus că marți, 25 noiembrie, directorul Penitenciarului Poartă Albă i-a invitat pe sindicaliști la o primă discuție.
Sindicaliștii de la Penitenciarul Poarta Albă au început protestele
Reprezentanții organizațiilor sindicale avertizează că, în condițiile lipsei acute de personal, funcționarea Poliției Penitenciare depinde în mod direct de munca suplimentară a angajaților. În multe dintre unități, plafonul anual a fost depășit încă din luna iunie, iar o simplă exercitare a dreptului de a refuza orele suplimentare ar genera „blocaje grave” în activitatea curentă.
„În condițiile în care primul ministru Ilie Bolojan susține tăierea salariilor cu 10% pentru întreg sectorul bugetar, polițiștii de penitenciare refuză să accepte să mai piardă din venitul salarial. În condițiile în care familia ocupațională ordine și siguranță națională este singura categorie de bugetari căreia nu i s-a aplicat Legea salarizării unitare, nu mai putem accepta să fim bătaia de joc a unor iresponsabili, iar noi să decontăm încă o dată incompetența acestora. Prin urmare, vom declanșa măsuri de protest la nivelul fiecărei unități penitenciare, vom refuza să mai desfășurăm alte activități decât cele prevăzute în fișa postului. Sistemul penitenciar este în colaps, având în vedere faptul că avem mii de zile de concedii restante, sute de ore suplimentare efectuate de fiecare angajat în parte peste norma de lucru (la nivel de sistem s-a depășit pragul de 1,5 milioane de ore suplimentare anual), angajările sunt blocate prin ordonanțele "trenuleț". Conform Acordului Colectiv, pentru a lucra peste pragul de 180 de ore suplimentare anual, este nevoie de acordul sindicatului. S-a depășit acest prag încă din luna august, iar noi vom înainta refuzul de a mai munci peste acest prag, astfel, activitățile din penitenciare vor fi blocate efectiv. Se va ajunge la situații în care nu vor fi acordate drepturi deținuților, în care nu vor fi suficienți angajați pentru a se face schimbul de tură. Legea pensiilor militare a fost modificată în anul 2023, bifând un jalon asumat din PNRR, astfel încât nu mai putem accepta alte modificări, având în vedere faptul că deja vârsta de pensionare este de 65 de ani, iar cuantumul pensiei se stabilește pe o medie de 300 de luni. Ajunge!!! Respectați legea!!! Nici măcar pentru Guvern, legea nu este opțională. Este inadmisibil să avem legi în vigoare care nu sunt puse în aplicare! Haideți să respectăm legea salarizării și pentru angajații din ordine și siguranță națională, haideți să actualizăm pensiile militare conform legii și după aceea discutăm de reduceri și alte idei trăznite care le mai vin guvernanților”, a declarat președintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor de Penitenciare Constanța, George Lazer.
Revendicările polițiștilor din penitenciare
Pe lângă acțiunile de protest interne, sindicatele anunță că vor organiza și manifestații publice în susținerea revendicărilor formulate la nivel național.
„Revendicări:
1. Stoparea oricăror demersuri de reorganizare a unor unități din Poliția Penitenciară, inițiate în absența dialogului social cu organizațiile sindicale reprezentative din sistemul penitenciar, cu încălcarea cadrului legal, a Acordului colectiv la nivelul grupului de unități Poliția Penitenciară și respectiv a Acordului colectiv privind transparența decizională și dialogul în Poliția Penitenciară.
2. Asigurarea bugetului necesar pentru plata tuturor drepturilor salariale în anul 2026, fără eliminarea sau diminuarea unor elemente ale sistemului de salarizare al polițiștilor de penitenciare.
3. Stoparea inițiativelor care vizează noi modificări ale cadrului legal ce reglementează pensiile militare de stat.
4. Creșterea numărului de posturi prevăzute pentru Poliția Penitenciară, corespunzător cu standardele de resurse umane precum și cu extinderea capacității de deținere.
5. Deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din Poliția Penitenciară, în vederea compensării cel puțin parțiale, a lipsei acute de personal precum și pentru diminuarea numărului de ore suplimentare prestate.
Calendarul de acțiuni include:
1. Blocarea activităților prin dezacordul scris al PUBLISIND/SNPP-FSSP privind depășirea plafonului legal maximal de 180 ore de muncă suplimentară care pot fi prestate in cursul anului 2025 de către salariații din Politia Penitenciara (începând cu 24 noiembrie 2025).
2. Blocarea activităților prin refuzul expres al tuturor polițiștilor de penitenciare, de a mai presta munca suplimentara precum si refuzul de a exercita alte sarcini decât cele corespunzătoare fisei postului (începând cu 24 noiembrie 2025).
3. Mitinguri la sediile penitenciarelor, la sediul ANP si la sediul MJ”, se arată în comunicatul celor două sindicate.
Sindicaliștii de la Penitenciarul Poarta Albă au început protestele
Blocarea activității a forțat directorii să cheme sindicaliștii la discuții
George Lazer a mai spus că în prezent, funcționăm cu 13.000 de angajați în sistem, în condițiile în care necesarul pe standarde este de 20.000. Practic 2 angajați fac munca pentru 3, activități suplimentare pentru a acoperi golurile de personal. Iar atunci când fac muncă în plus, Guvernul condus de Bolojan se gândește să îți și taie din salariu (salariu care și așa nu este cel din legea 153/2017).
„Vom bloca la propriu activitățile. Este foarte posibil să nu prezentăm deținuții la instanță, pentru că am observat faptul că în cazul magistraților nu a fost o problemă. Vom limita activitățile cu deținuții la minim, astfel încât este posibil să vină aparținătorii la vizită și să nu poată lua vizita. Vom fi prezenți la unitate atât cât ne obligă legea, iar după ce ne efectuăm fondul de timp necesar al lunii, nu ne vom mai prezenta la serviciu”, a mai spus Lazer.
Avertismentul sindicaliștilor i-a pus serios pe gânduri pe conducătorii penitenciarelor care au realizat că nu au soluții dacă polițiștii din penitenciare continuă acest protest. Potrivit lui Lazer, directorul Penitenciarului Poarta Albă, comisar șef Petrică Bănuță, i-a invitat pe sindicaliști marți 25 noiembrie, începând cu ora 10.30, la o discuție despre revendicările făcute.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)