REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

PROTEST în Piața Victoriei: transportatorii se revoltă împotriva Guvernului

PROTEST în Piața Victoriei: transportatorii se revoltă împotriva Guvernului

Replica API 30 septembrie 2021 | 00:00 472

Un număr de asociații ale transportatorilor protestează miercuri, între orele 6:00 – 16:00, în Piața Victoriei din București, solicitând reîncadrarea diurnei ca venit salarial, dar și față de impunerea carantinării șoferilor profesioniști și de criza de pe piața RCA, informează Mediafax, citat de stiripesurse.ro

România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, adoptă în mod constant măsuri de protecție a transportatorilor proprii. Efectele acestei decizii fiscale sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalitățile fiind imposibil de plătit de vreo firmă.

Totodată, Guvernul impune plasarea în carantină a șoferilor profesioniști care revin din țări roșii și galbene din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu COVID-19 dacă nu sunt vaccinați sau nu avut COVID-19 în ultimele 3 luni. Această constrângere stabilită de guvern este unică în Europa și perturbă grav activitatea de transport rutier.

Șoferii profesioniști sunt exceptați de la măsura carantinei în toate țările, cu scopul de a menține lanțurile de aprovizionare cu marfă, așa cum de altfel recomandă și Comisia Europeană, care a creat în acest sens “culoare verzi” și a indicat clar exceptarea de la carantinare a șoferilor profesioniști.

Transportul rutier este un sector economic esențial al României, având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro în ultimii 4 ani. Transportul rutier și serviciile conexe generează circa 5% din PIB-ul României și angajează peste 350.000 de persoane.

Dintre asociațiile care au inițiat protestul Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 și COTAR au anunțat că renunță, după ce au obținut promisiunea ministrului Finanțelor, Dan Vîlceanu, privind „corectarea demersurilor ANAF față de transportatori, prin Parlament”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108