Protest la Ambulanţa: salvatorilor de vieţi omeneşti li se vor înjumătăţi veniturile, din 2018!
Protest la Ambulanţa: salvatorilor de vieţi omeneşti li se vor înjumătăţi veniturile, din 2018!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAngajații de la Serviciul de Ambulanță Constanța, medici, asistente, ambulanțieri și personal TESA au protestat, ieri, timp de o oră, în curtea instituției, față de modificările aduse la Legea salarizării, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. De la data respectivă, după cum a subliniat Marian Albu, liderul sindical al Sindicatului Ambulanța Constanța, vor scădea drastic și dramatic veniturile angajaților care salvează vieți omenești.
„Protestăm împotriva diminuării veniturilor pe anul 2018, care se va produce urmare a legii salarizării. Cu toate că există o creștere a salariului de bază, venitul va scădea drastic. Dacă mai intră și trecerea contribuțiilor la angajat, deja vom fi la jumătate din ce avem acum”, a afirmat liderul sindical.
O altă problemă, asupra căruia vor să atragă atenția cadrele medicale, și care a fost adusă în atenția opiniei publice și de directorul Laurențiu Bădescu, o reprezintă parcul auto învechit. „Parcul auto este învechit, nu am mai primit nicio ambulanță de trei ani, din diferite motive. Solicitări au fost în ultimii trei ani, dar Ministerul Sănătății cu Ministerul de Interne nu au căzut la o înțelegere.
Cea mai veche mașină are peste 900.000 de kilometri parcurși. Ca aspect, arată bine, dar pe partea tehnică nu este ce trebuie. Mare majoritate a ambulanțelor au peste 700.000 de kilometri parcursi, iar cele noi au depășit 300.000 de kilometri. Nu există riscul de a pune în pericol pacienții sau a celor care merg să-i salveze, mașinile sunt verificate, la cea mai mică problemă se anunță dispeceratul. Ministerul nu ne-a dat ambulanțe noi, dar ne-a dat bani de reparații. Dar și asta cu reparațiilor, cât poți să repari, reparații peste reparații, intervine uzura”, a adăugat Marian Albu.
Totodată, angajații SAJ Constanța atrag atenția și asupra faptului că au nevoie de colegi, de suplimentarea personalului. Avem nevoie și de medici, de asistenți, ambulanțieri și chiar ambulanțieri TESA. Lucrăm în sistem de avarii, personalul lucrează din greu, cu ore suplimentare, deja am ajuns, după această vară, să fim epuizați fizic”, au mai afirmat oamenii. Se impune menționat că, în medie, un echipaj de la Ambulanța Constanța răspunde, zilnic, la zece solicitări.
Sindicaliștii au afirmat că după acest prim protest de sensibilizare au în vedere și alte forme de protest.
Florentina BOZÎNTAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News