REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Protest la Năvodari: sindicaliştii de pe platforma Midia au ieşit în stradă

Protest la Năvodari: sindicaliştii de pe platforma Midia au ieşit în stradă

Replica API 15 ianuarie 2013 | 00:00 540

La Petromidia, tensiunile nu s-au încheiat. Cu toate că sindicatul care a protestat în ultimele luni, şi anume Petrochimistul, a încheiat consultarea salariaţilor şi s-a căzut de acord pentru semnarea contractului de muncă, protestele nu au fost oprite. De data aceasta este vorba despre un sindicat mai mic, Sindicatul lucrătorilor de pe platforma industrială Midia Năvodari (SLPIMN), care nu a avut loc la masa negocierilor din pricina legii 62. Astfel, luni, începând cu ora 13.00, a avut loc un miting la Năvodari. "Dacă stăm bine şi ne gândim, am ajuns în 14 ianuarie şi nu avem un contract semnat. Niciodată în istoria Rompetrolului, de când suntem angajaţi, nu am avut această problemă. Practic, contractul nostru colectiv de muncă nu există. Mai mult decât atât, modalitatea în care s-au desfăşurat negocierile au creat mari suspiciuni, nu am fost informaţi, nu ştim forma viitorului contract, nu ni s-a prezentat nici măcar forma finală. Aflăm din alte surse că s-a negociat o primă de vacanţă, că s-au negociat diferite articole din contract, pe când noi nu avem nimic clar. Salariaţii vor să ştie în anul 2013 pe ce contract lucrează, este normal să fim informaţi, ar fi fost normal şi moral să fim invitaţi la negocieri, ca observatori şi măcar ştiam în ce stadiu sunt negocierile, ce se discută acolo. Deşi am cerut o informare, nu ni s-a spus nimic. Noi sperăm să tragem un semnal de alarmă conducerii şi comisiei de negociere. Dacă nu vom fi chemaţi să discutăm clar, vom protesta în continuare", preşedintele SLPIMN, Vasile Pascu. Lipsa de transparenţă a negocierilor care au avut loc între administraţie şi sindicatul Petrochimistul este un alt motiv pe care liderii şi membrii SLPIMN protestează. Liderul sindicatului care a purtat negocierile, Petre Tancău, susţinea la un moment dat că "o parte din membrii sindicatului care vor face luni protest au semnat pe tabele la noi că sunt de acord să semnăm contractul". Deranjat de o astfel de afirmaţie, vicepreşedintele SLPIMN, Ciprian Zidaru, a replicat: "Să vedem acea listă. Este o informaţie care nu poate fi, până la proba contrarie, crezută". Acesta a mai explicat că lipsa comunicării dintre sindicatul pe care-l reprezintă şi administraţie a dus oamenii în stradă. La fel ca şi preşedintele SLPIMN, Ciprian Zidaru acuză lipsa de transparenţă în derularea contractului, dar şi faptul că s-a încercat ţinerea la distanţă faţă de ceea ce se întâmplă. "Ne aflăm aici din cauza lipsei dialogului între administraţie şi sindicatul nostru. Noi nu ştim absolut nimic de derularea acestui contract şi nu numai. Conducerea a încercat să ne ţină la distanţă, să nu ne informeze şi pe noi cu buna desfăşurare a societăţii, cu ce se întâmplă", a spus vicepreşedintele SLPIMN, Ciprian Zidaru. Chiar şi colegii din alte sindicate au sărit în ajutor, după cum afirmă liderul Sindicatului Liber Vega Ploieşti, Dan Valeriu, care a venit special la Năvodari, la protest. Mai mult decât atât, a încercat să stea de vorbă la telefon cu preşedintele comisiei de negociere, pentru a şti dacă există un răspuns pentru zecile de voci care protestau, însă acesta nu a răspus la telefon. "Este o acţiune de protest a colegilor noştri de la Midia, am venit să le aduc sprijinul nostru. În consecinţă, renegocieri după legea 62, acesta este punctul meu de vedere. Cred că toată lumea ştie ce se întâmplă cu legea 62, ce modificări esenţiale a adus, înlăturarea tuturor sindicatelor nereprezentative şi a celorlalţi salariaţi care nu sunt în sindicate. Există un sindicat reprezentativ care a negociat, habar nu avem ce a negociat, nu cunoaştem conţinutul contractului colectiv de muncă, nici finalitatea acestuia, iar noi trebuie să asistăm nepăsători la ce se întâmplă. Am sunat de două ori preşedintele comisiei de negociere şi nu mi-a răspuns la telefon, pentru că eu voiam să ştiu clar dacă într-adevăr au pentru noi un răspuns", Dan Valeriu, liderul Sindicatului Liber Vega Ploieşti.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272