REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Protest la şcoala din Vulturu: mama primarului s-a pensionat, iar noul director a supărat pe toată lumea

Protest la şcoala din Vulturu: mama primarului s-a pensionat, iar noul director a supărat pe toată lumea

Replica API 17 octombrie 2011 | 00:00 122

Mai mulţi părinţi, alături de edilul din Vulturu, Eugen Marius Berbec, şi-au anunţat intenţia de a protesta, azi, împotriva noului director al şcolii din localitate, recent numit pe funcţie. "A fost numit ilegal pe funcţie, iar tot ilegal a emis o decizie prin care se învaţă numai într-un ciclu, de dimineaţă", a spus primarul din Vulturu, Eugen Marius Berbec. El a mai precizat că noul director, Geodoniu Floricel, provine de la o unitate de învăţămând din Hârşova şi nu a avut ore la Vulturu până în prezent, când are 4 cursuri la materia sport. "E titular la şcoala Ion Cotovu din Hârşova şi este detaşat, în interesul învăţământului, la Vulturu. Ştiu asta din corespondenţa şcolii cu Inspectoratul Şcolar, dar o hârtie oficială în acest sens nu am", a mai spus Berbec, care a arătat că profesorii se simt terorizaţi de noul director, iar părinţii copiilor sunt supăraţi întrucât noul director de şcoală nu este respectuos, ba mai mult, le-ar fi dat de înţeles că au copii "proşti". Facem precizarea că, înaintea detaşării lui Geodoniu Floricel, director al şcolii din Vulturu a fost Maria Berbec, mama primarului. Între timp, Maria Berbec s-a pensionat.

Vom reveni cu amănunte.

A.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108