REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Proteste de amploare în China: Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi și au luptat cu poliția

Proteste de amploare în China: Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi și au luptat cu poliția

Cristina BĂRBUCEANU 26 noiembrie 2022 | 00:00 673

În China au bubuit proteste de amploare, iar zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. Restricțiile împotriva Covid-19 și faptul că în restul lumii oamenii au libertate, toate acestea au provocat furia chinezilor. Sunt primele proteste de mare amploare împotriva regimului condus de Xi Jinping.

Transmiterea la televiziune a meciurilor Cupei Mondiale de fotbal din Qatar a dus la o creștere a tensiuni în societatea din China. Oamenii sunt nemulțumiți că nu pot participa la evenimente dedicate fotbalului și se întreabă de ce doar în China se aplică reguli stricte anti-COVID.

Mass-media de stat chineză a acordat o atenție uriașă Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, însă efectul nu a fost cel așteptat. Evenimentul fotbalistic prezentat la televizor a alimentat frustrările oamenilor legate de restricțiile COVID, potrivit BBC, informează Mediafax.

Pe lângă faptul că echipa națională a Chinei nu s-a calificat la Cupa Mondială, scenele de bucurie ale oamenilor care nu poartă măști din Qatar au iritat telespectatorii, care au fost descurajați să se adune pentru a urmări meciurile.

Mulți au folosit Cupa Mondială pentru a se plânge online de strategiile existente în China. Țara menține o politică „Zero-COVID" în care comunități întregi sunt închise, pentru a preveni răspândirea virusului. În prezent, China se confruntă cu cea mai gravă evoluție a pandemiei din ultimele șase luni, iar în ultimele două săptămâni a crescut numărul blocajelor instituite de autorități.

Fotbalul este foarte popular în China. Președintele Xi Jinping este cunoscut ca fiind un iubitor al acestui sport și a vorbit despre faptul că este un vis pentru țară să câștige Cupa Mondială. Drept urmare, meciurile din Qatar sunt difuzate de postul național de televiziune CCTV, iar mass-media de stat a încercat să amplifice „prezența" Chinei. Global Times a relatat despre cum produsele fabricate în China „de la autobuze până la aparate de aer condiționat sunt bine reprezentate la eveniment". De asemenea, canale importante, precum CCTV, au promovat prezența steagurilor chineze la ceremonia de deschidere, precum și faptul că doi urși panda giganți au sosit în Qatar pentru a se „întâlni" cu vizitatorii.

Dar este evident că pandemia a pus o piedică sărbătorilor din China. În marile orașe, focarele au dus la închiderea afacerilor neesențiale, iar oamenii au fost îndemnați să își limiteze mișcările. Neavând baruri unde să meargă, fani „aleg să urmărească meciurile acasă, alături de familiile lor". De asemenea, zborurile între Qatar și China sunt foarte puține împiedicându-i pe cei care vor să urmărească evenimentul pe stadion.

Ca urmare, mulți chinezi simt o izolare acută urmărind evenimentul din Qatar. O scrisoare deschisă care punea sub semnul întrebării strategia țării „Zero-CoOVID” și care întreba dacă China se află „pe aceeași planetă" cu Qatar s-a răspândit rapid marți pe mesageria mobilă WeChat, înainte de a fi cenzurată.

Pe rețeaua de socializare Weibo, asemănătoare Twitter, abundă comentariile telespectatorilor, care spun că vizionarea meciurilor din acest an îi face să se simtă separați de restul lumii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Era timpul sa se trezeasca si ei!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218