REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

PSD amenință cu criza politică dacă Marcel Ciolacu nu ajunge premier

PSD amenință cu criza politică dacă Marcel Ciolacu nu ajunge premier

Andreea VREJOIU 16 februarie 2023 | 00:00 1045

"Vom avea rotație, alternativa înseamnă criză politică", este mesajul transmis de social-democrați, care atrag atenția liberalilor că ar trebui să fie conștienți de "beneficiile politice ale parteneriatului cu Partidul Social Democrat. Ei susțin că discuțiile legate de rotativa guvernamentală creează "o falsă percepție a unei viitoare crize politice", de care România nu are nevoie. "Cine va băga bețe în roate va răspunde în mod cert atât politic, cât și electoral", transmite PSD prin vocea secretarului general al partidului, Paul Stănescu.

PSD ameninta cu criza politica daca Marcel Ciolacu nu ajunge premier

Potrivit PSD, "ultima obsesie născută în spațiul public - dacă se va face sau nu rotația - riscă să alimenteze o falsă percepție a unei viitoare crize politice. Iar românii și mediul de afaceri nu au nevoie de o grijă în plus. Eu sper că astăzi nu există oameni politici care doresc ca România să se întoarcă la harababura de dinainte de intrarea PSD la guvernare. E păcat să intoxicăm cetățenii cu discuții fără substanță, în condițiile în care există un protocol clar asumat. Nu avem nicio emoție cu privire la rotația guvernamentală și la desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier".

Social-democrații subliniază că acest protocol și respectarea lui au asigurat "o guvernare bună, până acum, protecție pentru persoanele vulnerabile și stabilitate economică pentru mediul de afaceri".

"Eu cred că președintele Klaus Iohannis nu va intra într-un joc iresponsabil, în acest context regional și internațional instabil", susțin social-democrații în mesajul postat pe pagina de Facebook a partidului.

El spun că România este văzută acum ca un pilon de stabilitate regională, "când toți vecinii noștri au probleme mari: în Ucraina este război, în Republica Moldova premierul și-a dat demisia, Bulgaria nu are guvern de câteva luni deja, Serbia este pe punctul de a intra într-un nou conflict în Kosovo, iar Ungaria face un joc dublu în cadrul UE", și atrag atenția că "un blocaj politic la București ar însemna scufundarea întregii regiuni în haos, numai bun pentru forțele antidemocratice care stau la pândă".

PSD menționează că lucrează la un "program de guvernare optimizat, bazat pe ce a mers bine în ultimul an, dar și pe corectarea unor erori."

"Cel mai important este faptul că avem destulă treabă până la rotație, care se va întâmpla abia peste câteva luni bune.

Sunt convins că Partidul Național Liberal este conștient de beneficiile politice ale parteneriatului cu Partidul Social Democrat. Noi avem intenția și voința de a asigura României o guvernare stabilă cel puțin pe termen mediu. Și cred că, în ciuda unor probleme, fie legate de anumiți miniștri, fie de unele programe guvernamentale, pe care putem să le tranșăm în coaliție, ca și până acum, vom merge mai departe.

Trebuie să ne concentrăm acum pe prioritățile pe termen scurt, care sunt legate de PNRR și de cererile de plată numărul 2 și 3 și, evident, de îndeplinirea integrală a țintelor și jaloanelor. Cred că despre asta trebuie să discutăm mai mult, nu despre rotație, care este clar reglementată într-un acord politic.

Cine va băga bețe în roate va răspunde în mod cert atât politic, cât și electoral", transmite PSD în comunicatul semnat de Paul Stănescu.

Surse guvernamentale au lansat, luni dimineața, de la Palatul Victoria, informația conform căreia rotativa guvernamentală prin care Marcel Ciolacu ar urma să fie prim-ministru de la 1 iunie e posibil să fie amânată, eventual până la toamnă. Liderii PSD au reacționat vehement, iar Marcel Ciolacu a arătat că refuză un asemenea scenariu.  

Dorința liberalilor ar fi ca Nicolae Ciucă să rămână premier, și, odată cu el, și ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul general al PNL, căruia președintele Klaus Iohannis i-a cerut să-și dea demisia pentru a nu mai afecta imaginea partidului din cauza implicării sale în scandalul lucrării de doctorat plagiate.

Pretextul invocat de sursele guvernamentale citate ar fi o previzibilă contraofensivă a Rusiei în Ucraina, ceea ce ar însemna că situația pe front s-ar putea agrava, iar "România are nevoie de stabilitate".

Noua temă de scandal i-a luat prin surprindere pe liderii PSD, care au respins categoric ideea ca Nicolae Ciucă să rămână prim-ministru și după 1 iunie.  Marcel Ciolacu a declarat, la parlament, că "este o temă falsă".  "Exclus! Nu suntem la talcioc, nu facem tocmeală", a spus Ciolacu, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Deci, PSD amenință cu destabilizarea țării ? Nasol !!! Asta, deja, intră în sfera de siguranță națională... cu care nu te joci... !
0
0
FALS !Incorect spus : PSD ameninta cu ....bla bla bla Corect : Ciolacu ameninta cu......,daca Ciolacu nu ajunge Premier . Rasul curcilor buzoiene
3
0
Am mai auzit fraza asta spusa de PSDisti cum ca venirea lor la guvernare in locul USRistilor a fost salvarea Romaniei,defapt a fost salvare pentru ei ca partid caci pentru romani a insemnat o marire atat de mare a preturilor la energie electrica ,caldura si alimente cum nu a fost niciodata dupa 1990 intr-un timp atat de scurt,dar indiferent ce-o fi astia nu ies de la guvernare asa cum au facuto USRisti care nu aveau experienta politica dasta au plecat de la ciolan dupa o discutie in contradictoriu cu PNListi,asta cu experienta politica au spuso chiar ei USRisti cand au vazut ca iesirea de la guvernare a insemnat o pierdere mare pentru ei ca partid,banuiesc ca a fost oftica mare printre USRisti de au declarat astia asa ceva,ori PSDisti sunt dulai batrani nu pleaca astia de la ciolan,nu de dragul Romaniei sau al romanilor si PNListi la fel,de UDMR ce sa mai zic,cand a fost cazul formari unui guvern astia nu au spus:"batetiva voi intre voi caci noi il vom sustine la guvernare pe cine castiga numai sa ne dea si noua ceva" dar asa sau comportat mereu.
4
0
Poza de kkcatt, un somer si un cadet condusi de un puturos cu 6 case egal o mare balega politica,
1
0
Nea Marcele! Și cu toți pesedistii tai foști comuniști!
6
0
Mue PNL!
6
2
Ce avotat poporul?
3
3
Aruncati PNL la gunoi.
8
4