rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PSD Constanța a SCĂPAT și de INCOMPETENTUL și bădăranul Dumitru BABU

Dumitru Babu, viceprimar al Constanței și un personaj de tristă amintire pentru mulți dintre cetățeni, l-a urmat pe Decebal Făgădău și și-a dat demisia din Partidul Social Democrat. Nu putem vorbi de o demisie de onoare în cazul individului devenit notoriu, nu prin proiecte care să dezvolte Constanța, ci prin limbajul de mahala și jignirile aduse jurnaliștilor și cetățenilor.

Dumitru Babu

Incompetent, bădăran și prost crescut sunt doar câteva dintre cuvintele care îl descriu cel mai bine pe individul care a ales să intre în istoria Constanței drept cel mai slab viceprimar în viață. Stăpânul stâlpișorilor din Constanța, plătit cu peste 100.000 de lei pe an pentru a face umbră pământului degeaba, Dumitru Babu s-a remarcat prin câteva gesturi de-a dreptul grotești și care sfidează penibilul, dar și legea.

Decebal Făgădău

Apărat din răsputeri de Decebal Făgădău, imaginea lui Dumitru Babu nu ar putea fi spălată nici măcar de un tsunami. "Mitică", așa cum era alintat de Făgădău, a ieșit în prim-plan agresând un inspector al Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, care efectua un control la una dintre firmele sale. Cu o altă ocazie, individiul a luat la mișto un constănțean pentru că era îmbrăcat modest, acest lucru amuzându-l copios pe Babu.

Mitică, alături de Făgădău, sunt cei care au încercat să se laude cu o donație a statului chinez. Cei doi au anunțat că au donat Spitalului Constanța aparate și teste pentru COVID19 (în valoare de 170.000 euro), echipamente ce în realitate fuseseră donate de statul chinez. Viceprimarul certat cu bunul simț a mai afirmat că orașul nostru nu are nevoie de puncte de informare turistică, întrucât el călătorește foarte mult prin țări străine și nu a avut niciodată nevoie de astfel de puncte.

Citește și: Mobilizare la PSD Constanța. Lungoci, interimar în locul lui Făgădău

S.H.

vineri, 23 octombrie 20206978
Comentarii

01Gelu(25 oct 08:09)
De ce mortii mati vorbeste toata lumea asa frumos de tine prostule.Toti te iubesc in gura si o iubesc pe ma-ta aia proasta care te-a cacat.Eu unul nu-ti vad bine viitorul in Constanta. Te vei umple de flegme pe strada.Eu sincer pe unde am sa te prind am sa te bat.Te bat si pe tine si pe svrijitul ala prost de fractu.Va bat doar de placere.
03Costel(24 oct 16:52)
Nu scapi de bataie jegule.
04Mitica(23 oct 22:09)
Te-a cheamat si pe tine la DNA cu strambatura aia de bloc din Palazu ,de ai dat bir cu fugitii?Vezi nea Stroe ce barbati aadevarati ai tinut la san?Placuta suedeza v-o dau de fapt astia,gen babu ,fagabau.Cat a fost bine,n-avea nimeni loc de ei.
06@...(23 oct 20:31)
Sobolanii parasesc corabia PSD ...se scufunda ....
32Pt Dna ora 9:13(23 oct 17:14)
Cand o sa crapi tu o sa devina Constsnta un oras mondial
93Relu(23 oct 16:51)
Replica ziar de cacat
18BABULE(23 oct 16:34)
Ti ai bagat coada si rudele in toate institutiile de la primarie pana la radet.
116un jeg(23 oct 12:30)
un jeg, la fel ca fagadau!
013la aeroport(23 oct 11:14)
Artagea a umplut birourile de curve. Omenie mareee si salarii babane la sugatoare si la liderul de sindicat Fotu.
325Make(23 oct 10:58)
Machedonii sunt usor de recunoacut. Sunt suficienti, aroganti, obtuzi, arivisti, persiflanti si lista atributelor poate continua! Babu e un dobitoc! Si urat si prost!
121Mazare ,PSD, Fagadau(23 oct 10:05)
O pata neagra pe istoria Constantei.Multumesc Domnului ca ne-a scpat de ei.PSD,un blestem.Mazare-Fagadau,un cosmar.
116Asteptam(23 oct 09:42)
ca toate persoanele cu functii din primaria Constanta sa isi dea demisia si sa paraseasca institutia publica.
115citizenx(23 oct 09:39)
il doare la basca! pleaca cu punga plina de la primarie, poate sta cu burta la soare 100 de ani fara sa faca nimic!
115Un alegator(23 oct 09:19)
calmativa ca vine Ionut Rusu. o sa vedeti ce n-ati vazut. Alt arivist dornic de crestere cu orice chip.
322dna(23 oct 09:13)
cind dispar toti machedonii nenorociti din constanta vom avea un oras european
210hmm(23 oct 08:18)
...si dobitocul si idiotul si...
110Acesti(23 oct 07:47)
Papagali care s-au nascut talente si mor seprante nu au ce sa caute in politica, ei trebuie sa stea sub fusta mamei!
010Ptr Miti(23 oct 07:37)
De unde??? N-are asa ceva!!!
324Miti(23 oct 01:29)
Sugeti pola lu Mitica!
222nea Deci F(23 oct 01:15)
Fagadau, baga-ti-l-ai pe Mitica-n okiu maro. Cacatilor!
228Tone(23 oct 00:48)
Babulau un jeg infect de makidon. Adica cipan. Fatalau si babulau doi cipanezi imbecili hoti si incompetenti. Sa va dam la muie si flegme in fata pe unde va prindem
022Relu(23 oct 00:39)
Cel mai tare moment o sa fie cand PSD scapa de PSD.
314Huooooo(22 oct 23:12)
Golanilor, ajunge!
435constanteanu(22 oct 22:55)
Exemplu clar de makedon venit de la coada.oii! Maimuta! Cimpanzeu! Carati va in Bulgaria de unde ati venit!
342Aia(22 oct 22:11)
E limba cu care ia sters la cur pe toti pana a ajuns vicejeg
141Zeus(22 oct 22:06)
Revin, Directorul politei locale, slugarnic al viceprimatului Babu, un turnator fara scrupule, impreuna cu acolitii lui pupincuristi care au scarbit Mamaia cu tupeul de borfas, trebuie retrasi domnule primar Chitac si evaporati din administratia publica locala pentru resetarea imaginii orasului.. Stiu ca cititi comentariile dar de data asta ascultati nu auziti.. Opriti macelul operatorilor econimici.. Platesc mai multa spaga decat taxe..
214Michi(22 oct 21:59)
Cine putea sa stea si cu Orhan in fotografii?
336Loco(22 oct 21:54)
Normal, animalul asta infect crede ca poate iesi pe usa din dos, cu buzunarele pline, dupa ce a distrus orasul cu niste idei tampite, dar orientate catre castigul personal...exemple, nenumarate! Sper sa si plateasca pentru toate marlaniile pe care le-a facut.
337Cetatean(22 oct 21:52)
Acum ar face bine DNA Constanta sa ceara autorizatia emisa pentru blocul ridicat de Ionut Galani impreuna cu asociatul . Autorizatie care a fost emisa dupa ce instanta de apel s-a pronuntat pentru demolarea imobilului construit ilegal in cartierul Tomis Plus langa blocul ridicat de camatarul Nicu Babu . Cate sute de mii de euro a primit spaga acest nenorocit pe nume mitica babu ? DNA sa se autosesizeze ! La puscarie cu babuinii
313tiberiu(22 oct 21:38)
doar oameni fara principii cat despre dl director al pol locale numai "laude" si el si acolitii lui...se stiu ei
626Cetatean(22 oct 21:38)
Ce nu stiti e ca Babu nu a fost niciodata psdist, a intrat doar ptr prietenul Fagadau. Omul e de dreapta convins, sponsor al PNL si fost basist.
333Cusu(22 oct 21:34)
Abia astept sa te vad la MIO CAFFE..sa te fac de rusine jegosule
524Relu(22 oct 21:32)
Nu si a dat demisia. Ca si Fagabou, au fost dati afara. S au folosit de ei si la gunoi.
538Teo(22 oct 21:25)
DA, REPLICA, ZICI BINE : INCOMPETENT, BADARAN SI PROST CRESCUT!
938Dede(22 oct 21:24)
Un machedonas primitiv, ca multi altii.
029Dancila(22 oct 21:20)
Poate scapa si PNL Constanta de BOBE, prietenul de chermeze al BABUINULUI
639Samuel(22 oct 21:20)
Un personaj caragialesc, un mascarici, o caricatura a Constantei! Viitorul apropiat ne va edifica si daca a fost si un hot ordinar!
847Babule(22 oct 21:13)
Sa iti bagi un stalpisor in cur, ai ramas in istorie ca cel prost viceprimar din Romania
539la brutarie(22 oct 21:11)
imputit,needucat,nesimtit,jeg,netrebnic,retard,sugaci,incompetent si nesuferit este babu kkat-ul asta.plus tupeu manelo-tiganistic.muiiieeeeee babu
825Vasile(22 oct 21:11)
Ce ma bucur. Acum o sa-l gasiti director pe la nu stiu ce companie de stat cu un salariu dublu.
mai mult...Replica
5 dec 00:33ReplicaCINE au FOST şi CINE SUNT membrii COMISIEI TEHNICE de URBANISM care au avizat MUTILAREA Constanţei

Nu de puține ori, Replica a scos în evidență modul în care fosta conducere a Primăriei Constanța a mutilat...3320

5 dec 00:43ReplicaO FIRMĂ de CONSTRUCŢII și-a DESCĂRCAT pământul în faţa clubului Loft1512
5 dec 00:00ReplicaFRAȚII care au făcut AFACERI IMOBILIARE cu Gică POPESCU ridică un HOTEL în Mamaia1794
5 dec 00:00ReplicaFăgădău a PIERDUT procesul cu PANDELE de la DORALY MALL

Daniel Pandele și-a făcut dreptate, după ce, la inițiativa lui Decebal Făgădău, consilierii locali municipali din...2230

5 dec 00:00ReplicaPROCURORII DIICOT CER MENȚINEREA în AREST a TRAFICANŢILOR din OPERAȚIUNEA OMAHA826
5 dec 00:00ReplicaPrintre medicii de familie sunt “TROMPETE” care LANSEAZĂ FAKE NEWS-uri1141
5 dec 00:36ReplicaȘEFII din ANR vor SALARII mai MARI

Daniel Răducu Moșneanu, Erdinci Narcis Memiș și Anghel Dumitru, au solicitat obligarea Autorității Navale Române,...1053

5 dec 00:35ReplicaTot mai mulţi ŞOFERI îşi PARCHEAZĂ maşinile pe TRECEREA de PIETONI723
5 dec 00:33ReplicaJAF la magazinul PROFI. HOŢUL a fost PRINS1766
5 dec 00:32ReplicaO CONTABILĂ a GOLIT CONTURILE FIRMEI la care lucra

O contabilă angajată la o firmă de agenturare nave a sustras din conturile firmei SC Barwil Star Agencies suma de...2778

5 dec 22:31ReplicaDOSARUL GRUPĂRII care ACŢIONA cu CHEI POTRIVITE bate PASUL pe LOC696
5 dec 00:30ReplicaUn ITALIAN a fost condamnat la ÎNCHISOARE, după ce a fost prins încercând să vândă DROGURI447
Vremea
11.6°11.6° - 11.9° sâmbătă, 5 decembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 82%
Vânt: 7.01 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/49
5/40
joker
Horoscop
mai mult...SPSportRT
5 dec 00:00SportSteaua Bucureşti - Dinamo Moscova, scor 8-9, în preliminariile EuroCup la polo

Campioana României la polo, Steaua Bucureşti, a fost învinsă vineri, la Sabadell, de echipa rusă Dinamo Moscova,...125

5 dec 00:00SportCE handbal: Rezultatele de vineri în grupele A şi C - România joacă sâmbătă, cu Polonia

Vineri s-au disputat primele trei meciuri la Campionatul European din Danemarca, în grupele A şi C. România a avut zi...152

5 dec 00:00SportCroația, surpriza zilei (24-22 vs Ungaria)

Reprezentativa Croației a reușit surpriza zilei la Campionatul European de handbal feminin din Danemarca, după ce s-a...284

5 dec 00:32SportAnthony Davis a semnat un nou contract cu Lakers, în valoare de 190 milioane dolari

Anthony Davis şi-a prelungit aventura la echipa de baschet Los Angeles Lakers cu încă cinci ani, la mai puţin de 24...253

Local
5 dec 23:22LocalATENȚIE ȘOFERI! Transport agabaritic pe RUTELE Agigea - Peștera și Peștera - Mihail Kogălniceanu

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, vineri, 04 decembrie, începând cu...711

5 dec 23:23LocalAurel MOTOTOLEA, noul manager al Muzeului de Istorie Constanța

Mihai Lupu, președintele Consiliului Judetean Constanța, a decis, în urma evaluării manageriale a lui Sorin Marcel...974

5 dec 23:24LocalAccident rutier MORTAL pe varianta Ovidiu

Polițiștii rutieri au fost sesizați, în cursul zilei de vineri, 4 decembrie a.c. cu privire la producerea unui...4349

5 dec 23:26LocalATENȚIE, CONSTĂNȚENI! Puteți vota chiar dacă v-au EXPIRAT actele de identitate

Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța anunță că persoanele care nu...535

5 dec 23:26LocalSancţiuni aplicate de poliţişti pentru nerespectarea măsurilor anti-covid

Având în vedere instituirea măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, polițiștii și jandarmii...761

5 dec 23:27LocalAutoturism de lux căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit la frontieră

587

Politică
5 dec 23:57PoliticăIohannis, mesaj pentru români: Vă îndemn să veniţi în număr cât mai mare la urne şi să vă faceţi auzită vocea

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, un apel privind prezenţa la vot, arătând că votul este cel mai...601

5 dec 23:56PoliticăGuvernul a anulat măsura de suspendare a activităţii pieţelor în spaţii închise

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre privind eliminarea măsurii de suspendare a activităţii pieţelor...559

5 dec 00:01PoliticăRaed Arafat explică cum au devenit secțiile de votare mai sigure decât spitalele

606

5 dec 23:57PoliticăGuvernul a aprobat cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social

În ședința Executivului de vineri, 4 decembrie 2020, a fost aprobată hotărârea prin care se stabilește, în...557

5 dec 01:05PoliticăS-a DECIS strategia națională de vaccinare: CINE are PRIORITATE

Strategia Națională de Vaccinare a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de joi spre vineri și este în...834

5 dec 21:18PoliticăOrban: Persoanele aflate în localități carantinate vor putea să voteze, fără a fi nevoie de o declarație pe propria răspundere

778

Interviuri
1 dec 00:06InterviuriSilviu GĂREA: CETĂȚENII vor CÂȘTIGA dacă aleg PSD-ul! Video

”Mă simt foarte onorat că din miile de membri ai Partidului Social Democrat am fost nominalizat”, spune Silviu...1146

27 noi 00:12InterviuriGeorge Niculescu, PNL: PSD-iștii încearcă să POLITIZEZE această PANDEMIE! Video

George Niculescu este candidatul PNL pentru un loc în Senat. Nu este străin de activitatea unui reprezentant al...1569

27 noi 00:12InterviuriGeorge Vișan: PSD ar fi GESTIONAT această PANDEMIE mult mai BINE decât PNL! Video

1569

3 dec 00:04InterviuriRemus Negoi, USR-PLUS: Imunitatea parlamentară NU trebuie să existe într-o ȚARĂ normală!

Remus Negoi, candidatul USR-PLUS pentru Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța în care a...782

3 dec 00:05InterviuriSorin Andrei: USR-PLUS are PROIECTE pentru COMBATEREA SĂRĂCIEI

Candidatul USR-PLUS pentru Senat, Sorin Andrei, conştientizează că una dintre problemele majore cu care se confruntă...803

1 dec 00:06InterviuriRăzvan Filipescu, Pro România: GUVERNUL PNL a CREAT HAOS și PANICĂ! Video

Răzvan Filipescu, candidat Pro România la Senat, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin care a...908

27 noi 00:13InterviuriCristina Rizea, USR-Plus: PSD a avut TIMP 30 de ani să DEMONSTREZE ce POATE! Video

Cristina Rizea, candidat din partea USR-Plus la Alegerile Parlamentare, a acceptat provocarea să reprezinte în...1468

24 noi 00:10InterviuriMarian CRUȘOVEANU, PNL: În Primăria Constanţa sunt foarte multe situații NECLARE. VIDEO

Marian Crușoveanu, candidatul PNL pentru Camera Deputaților, are convingerea că va ajunge în Parlamentul României...2746

24 noi 00:12InterviuriSorin Andrei, USR-PLUS: Așa cum MERGEM la supermarket, putem merge și la VOT. VIDEO

1601

Monden
5 dec 00:00MondenEva Longoria, o mamă foarte atenta la alimentația sănătoasă a copilului ei

Eva Longoria, 45 de ani, cea mai fericită mămică din lume. Actrița a postat recent o fotografie alături de fiul ei...265

5 dec 00:00MondenChitarele lui Eddie van Hallen s-au vândut cu 422.000 de dolari, la două luni de la moartea artistului

Eddie van Hallen scrie istorie și după moarte. Legendarul artist s-a stins din viață la 6 octombrie 2020, în casa...234

5 dec 00:00MondenPistolul folosit de Sean Connery în primul "James Bond", vândut la licitaţie pentru 256.000 de dolari

242

5 dec 00:00MondenRosalia şi The Weeknd au lansat un remix la "Blinding lights", cel mai ascultat cântec al anului

Rosalia şi The Weeknd, doi dintre artiştii cei mai relevanţi ai muzicii internaţionale actuale, au dezvăluit vineri...229

5 dec 00:00MondenWarner Bros îşi va lansa toate filmele din 2021 simultan în streaming şi în cinematografe

Pentru a limita impactul generat de pandemia de coronavirus asupra activităţii sale, directorii studioului Warner Bros...229

5 dec 00:00MondenGala Fashion Awards 2020: Premiile modei britanice, prezentate online de vedete internaţionale

225

Mapamond
5 dec 00:00MapamondCoronavirus: Austria a dat startul testării în masă, în pofida sfatului experţilor

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de...252

5 dec 00:00MapamondÎncă un misterios monolit metalic a fost găsit în SUA

Un grup de excursionişti a descoperit un monolit metalic pe un traseu montan pe coasta centrală a Californiei, în...335

5 dec 00:00MapamondUn tribunal japonez anulează autorizaţia de funcţionare pentru două reactoare nucleare

232

Sănătate
5 dec 00:00SănătateMicrobiomul intestinal joacă un rol important în ateroscleroză

Cercetătorii au arătat că există o nouă relație între microbiomul intestinal și ateroscleroza, una dintre...226

5 dec 00:00SănătateAntioxidanții, utili în protecția cardiovasculară

Există numeroși antioxidanți care pot să protejeze împotriva afecțiunilor cardiovasculare, însă aceștia trebuie...240

5 dec 00:00SănătateTestele genetice pentru colesterol mărit pot să te ajute să previi infarctul

246

5 dec 00:00SănătatePot dietele vegetariene să prevină bolile de inimă?

Se presupune că vegetarienii sunt mai sănătoși decât carnivorii și mulți oameni obișnuiți trăiesc cu această...247

5 dec 00:00SănătateAnumiți nutrienți din alimente au fost asociați cu riscul de formare de cheaguri de sânge

Un nou studiu restrâns sugerează că un nutrient din carne și ouă ar putea, în combinație cu bacteriile din...246

5 dec 00:00SănătateRecolonizarea bacteriană, o nouă metodă pentru reducerea drastică în greutate

Slăbirea după recolonizarea bacteriană este o modalitate de reducere a greutății prin care se schimbă flora de la...238

5 dec 00:00SănătateColonoscopia - metodă de diagnostic, dar și de tratament

Colonoscopia este atât o metodă de diagnostic, cât și terapeutică și permite examinarea și tratamentul rectului,...254

5 dec 00:00SănătateScăderea în greutate poate indica probleme digestive, precum colita ulcerativă

Problemele digestive ar putea să afecteze masa corporală, spun experții, iar unele afecțiuni ar putea să indice, de...237

5 dec 00:00SănătateCe probleme previne ecografia de șold la bebeluși?

216

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT