REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

PSD, în discuții cu Victor Ponta pentru un posibil loc pe listele partidului la parlamentare

PSD, în discuții cu Victor Ponta pentru un posibil loc pe listele partidului la parlamentare

A.F. 28 septembrie 2024 | 00:00 592

Elisabeta Lipă, Victoria Stoiciu şi Florin Jianu se vor afla pe lista PSD la alegerile parlamentare, au precizat surse din PSD, existând discuţii şi cu Victor Ponta privind o candidatură, dar fără nicio decizie până în acest moment. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, nu se va afla pe lista PSD la Bucureşti, dar s-ar putea afla pe liste, la Giurgiu, informează news.ro.

PSD, in discutii cu Victor Ponta pentru un posibil loc pe listele partidului la parlamentareMarcel Ciolacu, Victor Ponta

 Potrivit surselor citate, pe lista PSD la alegerile parlamentare se vor afla Elisabeta Lipă, Victoria Stoiciu şi Florin Jianu, existând varianta ca Lipă să candideze la Suceava.  

Jianu a demisionat, în august, din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Elisabeta Lipă este preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport iar Victoria Stoiciu Consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului şi vicepreşedinte PSD.  

În schimb, surse din PSD au precizat că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, nu se va afla pe lista PSD Bucureşti la parlamentare. Acesta îşi anunţase intenţia de a candida la Senat, la alegerile din iarnă. Aceleaşi surse susţin însă că acesta ar putea deschide lista pentru Senat, la Giurgiu, o decizie fiind aşteptată la acest sfârşit de săptămână.  

Discuţii au avut loc şi cu fostul premier Victor Ponta, fără însă a se ajunge la o concluzie, sursele precizând că nici acesta nu este hotărât dacă va candida la alegerile parlamentare din partea PSD şi nici în partid nu este luată o decizie în acest sens.  

Fostul lider PSD Victor Ponta afirma, la începutul lunii septembrie, la Prima TV, că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, însă nu exclude total implicarea într-un proiect politic. „Sunt un om liber şi îmi place libertatea mea. O să renunţ la libertatea mea atunci când o să cred într-un proiect”, a spus Ponta, la Prima TV, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere