rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PSD și-a lansat programul de guvernare 2021-2024

PSD și-a lansat duminică Programul de Guvernare Muncă şi Demnitate Socială, care este este proiectul unui Program Naţional de Salvare a Locurilor de Muncă, arată o postare pe pagina de Facebook a partidului, scrie stiripesurse.ro

În context, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu şi fostul ministru al Muncii Marius Budăi au susținut duminică, de la ora 13.10 o conferinţă de presă.

„PSD a lansat Programul de Guvernare Muncă şi Demnitate Socială. În fapt, este proiectul unui Program Naţional de Salvare a Locurilor de Muncă pe care îl supunem dialogului cu toţi actorii sociali şi economici. Alături de marile companii, mici întreprinzători, patronate şi sindicate, vor să găsim cele mai bune soluţii pentru a ajuta firmele româneşti să iasă din criză, evitând disponibilizările de personal”, potrivit postării făcute pe pagina de Facebook a PSD.

Sursa citată mai precizează că „statul trebuie să devină partenerul celor care muncesc şi al celor care produc plus valoare aici, în România – acesta este scopul Programului nostru Naţional de Salvare a Locurilor de Muncă”.

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu şi deputatul Marius Constantin Budăi au susţinut o conferinţă de presă duminică, de la ora 13.10, la sediul central al PSD din Kiseleff.

luni, 26 octombrie 20201291
Comentarii

00Dada(26 oct 19:08)
Mai nea NICU sa te vezi cu ALA MYCU sa ii SUGI KAPU LU PYTYKU
01Leu(25 oct 08:50)
Cine credeti ca mai pune botul la vrajelile voastre? Partid de incompetenti si mincinosi.
01Pentru Nicu 06:32(25 oct 08:48)
Nicu, du-te la scoala, analfabetule!
01Gogu(25 oct 08:16)
...poate program de guvernare la Rahova...acolo va este locul dupa atata hotie si prosteala data romanilor...
01NICU(25 oct 06:32)
Imi pare foarte rau , dar se vede clar cat de PROSTI sunte-ti , dupa comentariile pe care le faceti zi de zi . Nu mai mancati RAHAT !
12Hi hi(24 oct 23:22)
Ce lanseaza? Program de guvernare?? Care guvernare? Astia viseaza, au tras aer poluat pe nas?
39roman(24 oct 19:18)
incredibil ''program de guvernare'', poate o celula din penitenciar. Cat de meschin poti sa fii , atata timp cat tu impreuna cu CCr si avocatul poporului ati adus tara in situatia asta. Din toata in inima sper ca data de 6 decembrie sa devina istorie prin disparitia acestul partid criminal
410Ali beg(24 oct 18:07)
Romanii nu mai vor conducatori comunisti.muie psd
411hua(24 oct 17:45)
hoteala, prosteala, pesedeala, reteta perfecta
mai mult...Politică
27 noi 00:00PoliticăOrban: Posibili parteneri pentru formarea majorităţii parlamentare sunt USR, PMP, UDMR

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că posibili parteneri cu care liberalii ar putea face majoritate...231

27 noi 00:00PoliticăIohannis: Discuţiile pe marginea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă terbuie să depăşească paradigma populismului electoral235
27 noi 00:00PoliticăParlamentare2020 - Marcel Ciolacu: Constituţia este depăşită225
27 noi 00:00PoliticăCiolacu: Voi convoca un plen reunit când PNL şi USR deblochează activitatea Senatului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat joi că va convoca un plen reunit al...231

27 noi 00:00PoliticăGuvernul va aproba ajutoare de urgenţă pentru familiile celor morţi sau răniţi în incendiul de la Piatra Neamţ211
27 noi 00:19PoliticăOrban: Ne angajăm să folosim integral pachetul financiar european de care vom beneficia pentru dezvoltarea României287
27 noi 00:19PoliticăValentin Olivian Trofin (PRO România): „Guvernul ia măsuri haotice și dă vina pe populație“

Avocatul Valentin Olivian Trofin, candidat din partea PRO România Constanța pentru Camera Deputaților, explică de ce...355

27 noi 00:00PoliticăCiolacu: 'Adevăratul virus în România se numeşte neglijenţă, incompetenţă, pe scurt PNL. Singurul vaccin anti-Orban este votul'244
27 noi 23:04PoliticăKlaus Iohannis A SEMNAT: CINE sunt NOII Ambasadori ai României în state CHEIE755
27 noi 23:04PoliticăCristina RIZEA, candidatul USR-PLUS la Camera Deputaților, în studioul REPLICA

Candidatul USR-PLUS la Camera Deputaților, Cristina Rizea, vorbește, într-un interviu acordat publicației Replica,...524

27 noi 23:02PoliticăMarcel Ciolacu susţine 'reforma' CCR562
27 noi 22:59PoliticăInterviu cu George Vișan, candidat din partea PSD la Camera Deputaților558
Vremea
7° - 10.6° vineri, 27 noiembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 4.44 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 noi 00:00SportRezultatele înregistrate în Liga Europa: Ludogoreţ învinsă cu 4-0 de Tottenham, Rangers, 2-2 cu Benfica

În minutul 45+2, de la gazde a fost eliminatOulare. Şi oaspeţii au avut un jucător eliminat, pe Crnomarkovic, în...385

27 noi 00:00SportCFR Cluj a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de AS Roma, în etapa a patra a grupei A a Ligii Europa

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa AS Roma, în etapa a...316

27 noi 00:00SportSelecţionerul Mirel Rădoi a spus ce grupă ar vrea în preliminariile CM

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, joi seară, la Digi Sport, că şi-ar dori ca adversare în preliminariile Cupei...281

27 noi 00:00SportEHF European League: Minaur Baia Mare şi Dunărea Brăila și-au aflat adversarele din grupe

Echipele de handbal feminin Minaur Baia Mare şi Dunărea Brăila şi-au aflat, joi, adversarele din grupele EHF...231

Local
27 noi 21:21LocalViceprimarul Ionuț RUSU, precizări cu privire la câinii maidanezi

Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, a făcut precizări cu privire la câinii maidanezi. Acesta spune că...1222

27 noi 21:22LocalProgramul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, de 1 Decembrie

Serviciul Public de Impozite si Taxe Constanța informează contribuabilii că agențiile fiscale sunt inchise luni, 30...469

27 noi 21:22LocalIPJ Constanța, precizări cu privire la slujba religioasă din biserica Sf Ecaterina

965

27 noi 21:23LocalProgramul de lucru ENEL, în următoarea perioadă

Magazinele Enel din judeţele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise luni și marți, 30...408

27 noi 21:20LocalPrimăria Constanța anulează achiziția serviciului de capturare a câinilor fără stăpân

Primăria Municipiului Constanța anulează achiziția ”Serviciului de capturare, transport şi predare a câinilor...650

27 noi 21:21LocalPrimăria Constanța se îngrijește de persoanele vulnerabile

În baza dispoziției primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, Primăria Municipiului Constanța, prin...752

27 noi 21:22LocalCOVID-19: Care sunt localitățile constănțene cu CEA MAI MARE INCIDENȚĂ

Localitățile constănțene ce au cea mai mare incidență la mia de locuitori, conform informării oferite de...2990

27 noi 21:23Local644 de noi infectări cu CORONAVIRUS la Constanţa

Pe teritoriul României, până joi, 26 noiembrie, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul...1684

27 noi 21:19LocalPrimăria Constanța va ridica MAȘINILE abandonate

736

Politică
27 noi 23:04PoliticăCristina RIZEA, candidatul USR-PLUS la Camera Deputaților, în studioul REPLICA

Candidatul USR-PLUS la Camera Deputaților, Cristina Rizea, vorbește, într-un interviu acordat publicației Replica,...524

27 noi 23:02PoliticăMarcel Ciolacu susţine 'reforma' CCR

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, îi critică pe cei care atacă în mod constant Curtea Constituţională, dar se...562

27 noi 22:59PoliticăInterviu cu George Vișan, candidat din partea PSD la Camera Deputaților

558

Interviuri
10 noi 00:38InterviuriSTELIAN ION: Procurorii trebuie SCOȘI de sub AUTORITATEA ministrului JUSTIȚIEI! Video

Stelian Ion este candidatul USR-PLUS pentru un loc în Camera Deputaților. Nu este nou în domeniu, iar proiectele...2506

10 noi 00:39InterviuriLucian Lungoci: Îi reproșez lui FĂGĂDĂU lipsa de COMUNICARE cu membrii PSD! Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...2745

7 noi 00:09InterviuriMircea DOBRE: DEZASTRUL COVID este CREAT, în mod ARTIFICIAL, de cei care conduc această ţară

4472

6 noi 00:11InterviuriSorin Andrei, candidat USR-PLUS la SENAT: Constanța a ajuns un ORAȘ fără VIZIUNE strategică! Video

Sorin Andrei candidează, din partea USR-PLUS, pentru un loc în Senat. Economist de meserie, a avut o traiectorie...2687

5 noi 17:06InterviuriMarian Crușoveanu: La PNL, listele pentru PARLAMENTARE nu s-au făcut cu POLIŢIŞTII şi JANDARMII la uşă

Marian Crușoveanu, consilier județean PNL și candidat pentru Camera Deputaților, este unul dintre cei mai activi...2758

31 oct 00:38InterviuriDorin Opreanu, PNL: PSD va PIERDE detașat ALEGERILE și face ORICE să le AMÂNE! Video

3112

Monden
27 noi 00:00MondenViaţa Madonnei, marcată de moartea mamei şi de un viol. Care e legătura cu show-urile sale erotice

Ambiţioasă, extravagantă, muncitoare, neobosită, creativă: sunt doar câteva calităţi ce o descriu pe diva...323

27 noi 00:00MondenMariah Carey: „Îmi e dor de Whitney Houston. A fost cea mai bună prietenă a mea”

Mariah Carey, în vârstă de 50 de ani, i-a povestit lui Naomi Campbell, 50 de ani, într-o discuție postată pe o...241

27 noi 00:00MondenMegan Fox a depus actele prin care solicită divorţul de Brian Austin Green

258

27 noi 00:00MondenAccidentare dramatică a lui Gabi Toader la Ferma. Colegii s-au îngrozit: „M-a dat peste cap“

O probă care părea amuzantă și care promitea recompense pentru competitorii de la Ferma s-a transformat într-un...377

27 noi 00:00MondenJennifer Lopez, goală pușcă la 51 de ani. Corpul ei pare sculptat

Disciplinată și pasionată de nutriție și sport, Jennifer Lopez a ajuns ca la 51 de ani să poată concura cu...489

27 noi 00:00MondenGerard Butler „şi-a tras“ o nouă iubită tinerică

Actorul Gerard Butler (51 de ani) nu se teme de pandemia de COVID-19. El şi-a găsit o nouă iubită şi a plecat în...441

27 noi 00:00MondenBruce Willis, tatăl a cinci fete, doreşte să devină bunic, mărturiseşte fiica sa cea mare

Actorul american Bruce Willis, în vârstă de 65 de ani, este tatăl a cinci fete: trei deja adulte, din căsătoria cu...261

27 noi 00:00MondenThe Killers îl parodiază pe Trump, în semn de protest pentru că nu au fost nominalizaţi la Premiile Grammy 2021

Trupa americană The Killers a parodiat mesajele postate de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, după...212

27 noi 00:00MondenDisney va concedia 32.000 de angajaţi în primul semestru din 2021 ca urmare a impactului COVID-19

226

Mapamond
27 noi 00:00MapamondCoronavirus: Israelul înregistrează peste 1.000 de noi cazuri după mai multe săptămâni

Pentru prima dată după mai mult de patru săptămâni, numărul de noi infecţii zilnice cu coronavirus în Israel a...219

27 noi 00:00MapamondJaponia: Procurorii cer pedeapsa cu moartea pentru "asasinul de pe Twitter"

Procurorii niponi au cerut joi pedeapsa cu moartea pentru un criminal în serie cunoscut ca "asasinul de pe Twitter",...288

27 noi 00:00MapamondCoronavirus: Coreea de Sud a raportat aproape 600 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

222

27 noi 00:00MapamondCoronavirus: Prinţul Carl Philip al Suediei şi soţia sa, testaţi pozitiv pentru COVID-19

Prinţul Carl Philip al Suediei (41 de ani) şi soţia sa, prinţesa Sofia (35 de ani), au fost depistaţi cu rezultat...214

27 noi 00:00MapamondCoronavirus: OMS recomandă americanilor să stea acasă de sărbători, după creşterea numărului infectărilor

Filiala regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru cele două Americi le-a recomandat locuitorilor de pe...207

27 noi 00:00MapamondCoronavirus: Peste 2.400 de morţi în 24 de ore în Statele Unite, cel mai ridicat bilanţ în şase luni

211

Sănătate
27 noi 00:00SănătateMâncatul compulsiv: cum recunoști această tulburare și ce factori de risc are

Mâncatul compulsiv (cunoscut și că "Binge Eating Disorder") este o boală gravă care poate avea un impact negativ...250

27 noi 00:00SănătateTopul alimentelor care provoacă dependenţă

Dacă faptul că alcoolul și drogurile dau dependență este binecunoscut, trebuie să știi că există și unele...243

27 noi 18:34SănătateÎi citiți copilului înainte de culcare? Îl puteți ajuta să învețe mai bine și mai repede!

212

27 noi 00:00SănătateSemnele care pot să indice că ai un scalp sensibil

Multe cazuri de sensibilitate a scalpului se rezolvă de la sine, dar altele au nevoie de tratamente speciale, pentru...207

27 noi 00:00SănătateProbiotice, prebiotice, sinbiotice: diferențe și indicații de administrare

Probioticele, prebioticele și sinbioticele pot veni sub formă de suplimente destinate sănătății intestinale. Acest...223

27 noi 00:00SănătateStudiu: medicamentele antiinflamatoare pot afecta grav auzul

Pacienții diagnosticați cu artrită i-au făcut pe oamenii de știință să descopere legătură dintre medicamentele...230

27 noi 00:00SănătateCiupercile, importante într-un regim alimentar echilibrat

Dacă îți dorești un ingredient alimentar ușor de digerat, care se prepară rapid, e suficient de sățios și...228

27 noi 00:00SănătateCând trebuie să ne îngrijoreze durerea lombară

Durerea lombară este o cauza importantă de prezentare a pacientului la un cabinet medical. Afectează persoane de...248

27 noi 00:00SănătateSulfina (Melilotus officinalis): beneficii și contraindicații

214

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT