REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
11.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

PSD şi PNL îşi împart companiile şi agenţiile: Portul devine "roşu"

PSD şi PNL îşi împart companiile şi agenţiile: Portul devine "roşu"

Replica API 16 mai 2012 | 00:00 189

Iată cum s-a negociat ieri

Iată cum s-a negociat ieri

Partidele care formează USL negociază, în aceste zile, împărţirea companiilor şi agenţiilor. La Constanţa, ca urmare a discuţiilor de ieri, PNL-ului îi va reveni conducerea Autorităţii Navale Române, în prezent deţinută de pedelistul Paul Brânză. De asemenea, PNL ar urma să numească şefi şi la: Ceronav, Radionav, ARSVOM, Oil Terminal, spun surse din cadrul liberalilor constănţeni. Facem precizarea că, în cazul Radionav, actualul director Vlad Stănculescu ar putea fi "graţiat" şi menţinut pe funcţie de liberali, având în vedere că este văzut ca un apropiat al fostului pedelist Mircea Banias, în prezent senator din partea PC. Conform surselor noastre, PSD şi-ar fi adjudecat conducerea Portului Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Tot PSD ar urma să revină Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea, precum şi Agenţia de Plăţi în Agricultură.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272