REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Puşti specializaţi în falsificarea instrumentelor de plată electronice, prinşi la Constanţa

Puşti specializaţi în falsificarea instrumentelor de plată electronice, prinşi la Constanţa

Replica API 9 august 2012 | 00:00 63

Odată cu percheziţiile, a fost confiscat şi un pistol deţinut ilegal

Odată cu percheziţiile, a fost confiscat şi un pistol deţinut ilegal

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, au reuşit să destructureze un grup infracţional organizat specializat în falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Conform anchetatorilor, s-au desfăşurat activităţi de cercetare penală faţă de trei tineri cu vârste cuprinse între 24 şi 26 ani, din Constanţa.

"Cei în cauză au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 din Legea 365/2002, accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, faptă prevăzută şi pedepsită de art.42, alin. 1 din Legea 161/2003, precum şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de art. 279 alin.1 din Cod Penal", au precizat oamenii legii. În fapt, la data de 12 martie 2009, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia au fost sesizate de către un cetăţean că la un ATM situat pe raza municipiului Medgidia este montat un dispozitiv artizanal pe fanta de introducere a cardului în bancomat. Cu ocazia cercetărilor efectuate la ATM-ul respectiv au fost identificate o baghetă care conţinea un telefon mobil, precum şi un dispozitiv artizanal folosit pentru copierea datelor de pe cardurile bancare. Întrucât competenţa de soluţionare revenea BCCO Constanţa, cercetările au fost continuate de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice, care, în urma activităţilor specifice, au reuşit identificarea suspecţilor. Cu ocazia efectuării percheziţiilor, la domiciliul unuia dintre ei a fost găsit un pistol marca WALTHER, calibrul 10X22T, aflat în stare de funcţionare şi deţinut fără forme legale, despre care cel în cauză a declarat că l-a achiziţionat de la bulgari. De asemenea, ca urmare a efectuării percheziţiilor informatice asupra sistemelor informatice şi a suporturilor de stocare a datelor informatice ridicate de la cei în cauză au fost găsite mai multe BIN-uri (Bank Identification Number), datele complete ale unor carduri bancare şi date de identificare ale titularilor, acestea fiind obţinute prin activităţi de tip phishing. Cei în cauză riscă pedepse de 3 la 12 ani de închisoare.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272