Radiografia cinică a creditării: Băncile din România dau statului bani cu sacul, dar au „uitat“ să finanțeze economia

Datele oficiale ale BNR confirmă ceea ce antreprenorii și populația simt de luni bune: băncile au ales tabăra statului. În timp ce Guvernul se împrumută constant, fără dificultăți și cu sume tot mai mari, creditarea către firme și cetățeni scade sau stagnează în termeni reali. Sistemul bancar preferă siguranța datoriei publice și ignoră economia care produce, muncește și plătește taxe. Este un transfer de resurse dinspre mediul privat către stat, mascat în statistici și justificat prin „prudență”.

Băncile din România nu mai finanțează economia, ci bugetul. În noiembrie 2025, împrumuturile către administrațiile publice au crescut cu 1,4% față de luna precedentă și cu 3,6% față de noiembrie 2024, potrivit datelor BNR. În paralel, creditarea către firme și populație a scăzut sau a stagnat, semn clar că sistemul bancar a tras obloanele în fața economiei reale.

Soldul creditelor guvernamentale a ajuns la peste 264 de miliarde de lei, în timp ce creditul neguvernamental se zbate la 446 de miliarde, cu o creștere fragilă și falsă, erodată de inflație. În termeni reali, sectorul privat pierde teren. Mesajul este limpede: statul este clientul ideal, firmele și cetățenii sunt un risc inutil.

Statul primește, oamenii așteaptă

Anual, creditarea guvernamentală a explodat cu 13,7%, în timp ce creditul pentru sectorul privat a scăzut cu 2,7% în termeni reali. Nu este o întâmplare, ci o alegere strategică a băncilor, care preferă obligațiunile statului în locul finanțării unei economii productive. România nu duce lipsă de bani, ci de curaj bancar.

Structura creditării spune totul. Creditul în lei, dominant în economia reală, s-a diminuat, în timp ce creditul în valută a crescut ușor. Practic, românul care vrea o casă sau un antreprenor care vrea să investească este împins fie spre refuz, fie spre costuri mai mari. Statul, în schimb, primește bani rapid și fără explicații.

Firmele românești, ignorate și pedepsite

Creditul neguvernamental, motorul oricărei economii sănătoase, este ținut în frâu. Dobânzi mari, garanții imposibile, proceduri sufocante. Antreprenorii sunt tratați ca suspecți, nu ca parteneri. În același timp, statul se împrumută relaxat, cu dobânzi mai mici și fără birocrație.

Băncile dețin titluri de stat în valoare de aproape 220 de miliarde de lei. Este mai simplu, mai sigur și mai profitabil decât să finanțezi o firmă românească. Dar această comoditate bancară se plătește scump: investiții amânate, locuri de muncă pierdute, dezvoltare blocată.

Masa monetară M3 a crescut cu 1,4% într-o singură lună și cu 6,6% într-un an. Banii există, dar nu ajung unde trebuie. Ei circulă într-un circuit închis între stat și bănci, în timp ce economia reală rămâne subfinanțată și sufocată.

BNR avertizează, băncile ignoră

BNR publică cifrele, dar nu schimbă realitatea. Creditarea guvernamentală crește constant, cea pentru populație și firme se contractă. Semnalul este evident, dar sistemul bancar îl ignoră. Prudența invocată public ascunde, de fapt, un calcul rece de profit.

Pentru populație, efectele sunt imediate: credite mai greu de obținut, rate mai mari, acces limitat la finanțare. Pentru antreprenori, rezultatul este și mai grav: investiții blocate, planuri abandonate, creștere economică frânată artificial.

Economia reală este sacrificată în favoarea unei relații comode între bănci și stat. În loc să fie un motor al dezvoltării, sistemul bancar a devenit un simplu finanțator al deficitului bugetar.

Cifrele BNR confirmă fără echivoc un adevăr incomod: băncile dau statului bani fără ezitare, iar economiei reale îi întorc spatele. În timp ce Guvernul se împrumută constant și comod, firmele și populația sunt sufocate de dobânzi, condiții imposibile și refuzuri tăcute.

Nu este prudență, ci o alegere cinică, făcută în numele profitului sigur. Economia care produce este sacrificată în favoarea datoriei publice, iar investițiile sunt amânate la nesfârșit. Dacă acest model continuă, România va rămâne captivă într-o creștere pe hârtie, finanțată din datorie, nu din muncă și inițiativă. Iar nota de plată va fi achitată, ca de obicei, de românii ținuți „pe caiet”.