REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Radu Mazăre, cu geanta de documente la Curtea Supremă

Radu Mazăre, cu geanta de documente la Curtea Supremă

Replica API 2 aprilie 2015 | 23:04 103

La Înalta Curte de Casaţie, în dosarul în care Arpad Paszkany spune că i-a dat mită

La Înalta Curte de Casaţie, în dosarul în care Arpad Paszkany spune că i-a dat mită

Radu Mazăre

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat marţi contestaţia DNA împotriva punerii în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care primarul este acuzat pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni).

În cauză, DNA îl cercetează şi pe omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, arestat preventiv într-o cauză separată, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. Edilul Constanţei a declarat, înainte de a intra îns ediul Curţii Supreme, că a venit pregătit cu o geantă de documente pe care le va prezenta instanţei. Edilul spera să aibă parte de judecători înţelegători şi răbdători, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, când magistraţii au decis să-l elibereze din lipsă de probe. „Aici am documente. Alte documente decât cele depuse acum 2 săptămâni, când instanţa a spus că DNA nu are probe. Eu am probat nevinovăţia mea. De aia vin cu maşina mea, şi nu cu duba. (...). Sunt convins şi-mi doresc să am parte de judecători care să aibă aceeaşi răbdare ca cei care m-au judecat acum două săptămâni sau acum un an de zile“, a declarat Radu Mazăre. În motivarea deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins pe 18 martie cererea DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie apare o informaţie potrivit căreia omul de afaceri Arpad Paszkany a recunoscut la DNA că primarul Radu Mazăre a cerut un milion de euro, prin intermediul lui Sorin Strutinsky, în schimbul eliberării documentaţiilor de urbanism necesare construirii unui mall în Constanţa. Referito la acest aspect, ediul a declarat: „Domnul Paszkany nu spune că i-am cerut eu. Nu l-am cunoscut pe domnul Paszkany, n-am vorbit nici cu el, nici cu vreun reprezentat al firmei niciodată. Faptul că pentru deschiderea unui mall s-a făcut o campanie publicitară se face şi-n momentul acesta“. În legătură cu contractele de publicitate cu firma Polaris, pentru care s-ar fi primit un milion de euro pentru cinci ştiri, Radu Mazăre a declarat: „Documentele mele din gentuţă susţin cu totul altceva. Că-n anul 2008, când domnii de la DNA spun că s-au făcut cinci ştiri, de fapt, s-au difuzat 47.000 de secunde de clipuri. Care înseamnă patru clipuri pe zi. Nu cinci ştiri pe an“, a conchis edilul. După câteva ore de jduecată, Radu Mazăre a ieşit din şedinţă cu zâmbetul pe buze. „Am conştiinţa împăcată. O să stau în Bucureşti, în cazul în care, Doamne fereşte... niciodată nu ştii cum e viaţa. Sunt cu bagajele pregăite, relativ. Deocamdată am umplut geanta cu bagaje“, a spus edilul.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272