REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
14.1° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Răducu Popescu este noul inspector general şcolar al Constanţei

Răducu Popescu este noul inspector general şcolar al Constanţei

Replica API 1 iunie 2012 | 00:00 93

Aliss Andreescu nu mai conduce ISJ

Aliss Andreescu nu mai conduce ISJ

Începând de joi, cea care a ocupat funcţia de inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Aliss Andreescu, a fost înlocuită cu Răducu Popescu, consilier local municipal PSD. "Începând de azi (joi- n.r.) doamna Andreescu nu mai este şefă la ISJ", declara, ieri, pentru "Replica", Maria Moga, purtătorul de cuvânt al inspectoratului. Învestirea în funcţie a noului şef al ISJ a avut loc în aceeaşi zi, la orele 14.00. "Când vrei să faci un lucru bun şi bine făcut de la început până la sfârşit, niciodată nu e uşor. Totdeauna trebuie să munceşti, să-ţi dai interesul, să faci echipă bună, să-ţi susţii coechipierii, ca să poţi să câştigi. Cine poate juca, îl aştept cu mare drag. Primul lucru pe care îl voi face este o evaluare a întregii activităţi", a declarat, pentru "Replica", Răducu Popescu, noul şef al ISJ Constanţa. el a fost însoţit la Inspectoratul Şcolar de subprefectul Radu Volcinschi, acesta declarând că apreciază activitatea pe care a desfăşurat-o Aliss Andreescu la ISJ şi speră într-o colaborare bună cu Răducu Popescu. "Domnul Popescu a fost investit în funcţia de inspector şcolar general, ordinul a fost emis de pe data de 30 mai. Sper într-o bună colaborare cu doamna inspector Aliss Andreescu, pentru că domnul Popescu vine într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere al evenimentelor care, în momentul de faţă, se petrec. Ne dorim ca procesul electoral să-şi urmeze cursul fără evenimente. Ne bazăm pe tot sprijinul şi colaborarea doamnei Aliss Andreescu, este o femeie deosebită şi o felicit pentru activitatea pe care a avut-o", a declarat Radu Volcinschi, subprefectul Constanţei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272