REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.6° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.6° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Rafael Nadal a bifat victoria cu numărul 1.000 din carieră (4-6, 7-6, 6-4 vs Feliciano Lopez)

Rafael Nadal a bifat victoria cu numărul 1.000 din carieră (4-6, 7-6, 6-4 vs Feliciano Lopez)

Replica API 6 noiembrie 2020 | 23:40 1170

Primul meci după câștigarea celui de-al 13-lea Roland Garros nu a fost deloc unul ușor pentru Rafael Nadal. Principalul favorit al competiției de la Paris Bercy a pierdut primul set în fața lui Feliciano Lopez (4-6), însă nu a cedat și a bifat victoria cu numărul 1.000 din carieră, după două ore și jumătate de joc (7-6, 6-4).

În turul următor, Nadal îl va întâlni pe australianul Jordan Thompson, care a produs surpriza zilei și l-a eliminat pe croatul Borna Coric (favorit 15).

Rafael Nadal este doar al patrulea jucător din Era Open care ajunge la 1.000 de victorii. Doar Jimmy Connors, Roger Federer și Ivan Lendl mai fac parte din acest club select.

În optimi au mai ajuns Daniil Medvedev (cap de serie nr. 3), Alexander Zverev (4), Andrey Rublev (5), Diego Schwartzman (6) și Milos Raonic (10).

Rezultatele înregistrate miercuri:

Rafael Nadal (Spania/favorit 1) vs Feliciano Lopez (Spania) 4-6, 7-6(5), 6-4

Jordan Thompson (Australia) vs Borna Coric (Croația/15) 2-6, 6-4, 6-2

Alexander Zverev (Germania/4) vs Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-2, 6-2​

Adrian Mannarino (Franța) vs Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, (5)6-7, 6-3

Stan Wawrinka (Elveția/12) vs Tommy Paul (SUA) se actualizează.

Andrey Rublev (Rusia/5) vs Radu Albot (Moldova) 6-1, 6-2

Diego Schwartzman (Argentina/6) vs Richard Gasquet (Franța) 7-5, 6-3

Alejandro Davidovich (Spania) vs Benjamin Bonzi (Franța) 6-4, 6-4

Alex De Minaur (Australia/16) vs Lorenzo Sonego (Italia) 6-3, 7-5

Daniil Medvedev (Rusia/3) vs Kevin Anderson (Africa de Sud) 6-6 (abandon Anderson)

Milos Raonic (Canada/10) vs Pierre-Hugues Herbert (Franța) 6-4, 6-4

Programul optimilor:

R. Nadal (1) vs J. Thompson

A. Zverev (4) vs A. Mannarino

S.Wawrinka (12)/T. Paul vs A. Rublev (5)

D. Schwartzman (6) vs A. Davidovich

A. De Minaur (16) vs D. Medvedev (3)

M. Giron vs M. Raonic (10)

M. Cilic vs U. Humbert

Turneul indoor de la Paris (de categorie Masters) are loc în perioada 2-8 noiembrie și are premii totale în valoare de €3.901.015. Ultimul campion este Novak Djokovic, dar sârbul a refuzat să-și apere titlul la ediția din acest an. În aceste condiții, primii patru favoriți ai întrecerii sunt Rafael Nadal (1), Stefanos Tsitsipas (2 - eliminat), Daniil Medvedev (3) și Alexander Zverev (4), potrivit hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212