REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Rafael Nadal, noul lider al clasamentul ATP

Rafael Nadal, noul lider al clasamentul ATP

Replica API 5 noiembrie 2019 | 00:00 260

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cum era deja prevăzut, a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, în locul sârbului Novak Djokovic.

În ciuda titlului câştigat la Paris, al cincilea pentru la turneul Masters 1.000 din capitala Franţei, Djokovic a coborât un loc în ierarhie, iar Nadal, care a abandonat la Paris din cauza unei accidentări a redevenit lider.

Djokovic (32 ani), campion la Australian Open şi Wimbledon anul acesta, a pierdut luni punctele adunate anul trecut la Londra, la Turneul Campionilor, unde Nadal nu a evoluat.

Duelul dintre cei doi nu este încheiat în acest sezon şi, în funcţie de rezultatele de la Turneul Campionilor, care va avea loc săptămâna viitoare, Nadal, campion anul acesta la Roland Garros şi US Open, poate pierde poziţia de lider la final de sezon.

Marius Copil, care a încheiat sezonul, ocupă locul 155, dar sunt de notat ascensiunile juniorilor Filip Jianu (447) şi Nicholas David Ionel (617).

La dublu, Horia Tecău a coborât opt locuri şi se află pe 21, dar cu potenţial de a urca, având în vedere că este calificat la Turneul Campionilor (10-17 noiembrie), alături de olandezul Jean-Julien Rojer.

Clasamentul ATP la simplu

1 (2). Rafael Nadal (Spania) 9.585 puncte

2 (1). Novak Djokovic (Serbia) 8.945

3 (3). Roger Federer (Elveţia) 6.190

4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 5.705

5 (5). Dominic Thiem (Austria) 5.025

6 (7). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.000

7 (6). Alexander Zverev (Germania) 2.945

8 (9). Matteo Berrettini (Italia) 2.670

9 (10). Roberto Bautista Agut (Spania) 2.540

10 (13). Gael Monfils (Franţa) 2.530

........................................................

155 (156). Marius Copil 344

447 (447). Filip Cristian Jianu 73

592 (586). Alexandru Jecan 39

617 (719). Nicholas David Ionel 35

...

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 8.120 puncte

1 (1). Robert Farah (Columbia) 8.120

3 (3). Nicolas Mahut (Franţa) 5.680

4 (4). Horacio Zeballos (Argentina) 5.610

5 (5). Lukasz Kubot (Polonia) 4.870

6 (7). Marcelo Melo (Brazilia) 4.600

7 (11). Kevin Krawietz (Germania) 4.505

8 (17). Andreas Mies (Germania) 4.345

9 (18). Ivan Dodig (Croaţia) 4.220

10 (22). Filip Polasek (Slovacia) 4.100

...........................................................

21 (13). Horia Tecău 3.540

154 (156). Florin Mergea 492

230 (231). Marius Copil 270

310 (300). Alexandru Jecan 163

319 (315). Victor Vlad Cornea 151

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272