REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Rafael Nadal se va căsători în toamna acestui an, după o relaţie de 14 ani. Viitoarea soţie, angajată la fundaţia sportivului

Rafael Nadal se va căsători în toamna acestui an, după o relaţie de 14 ani. Viitoarea soţie, angajată la fundaţia sportivului

Replica API 31 ianuarie 2019 | 00:00 324

Jucătorul de tenis spaniol Rafael Nadal se va căsători în toamna acestui an cu iubita sa, Mery Perelló, cu care are o relaţie de 14 ani, potrivit hellomagazine.com.

Publicaţia spaniolă Hola! a anunţat că Nadal s-a logodit în secret cu Mery Perelló, cunoscută şi ca Xisca, în luna mai a anului trecut, pe când se aflau într-o vacanţă romantică la Roma. Nadal este foarte discret în ceea ce priveşte viaţa sa personală, motiv pentru care au decis să nu facă public acest lucru.

Nunta va avea loc în Mallorca, potrivit aceleiaşi publicaţii.

În vârstă de 30 de ani, Xisca este absolventa unei facultăţi de economie şi este director pentru integrare socială la Rafael Nadal Foundation.

Rafael Nadal a declarat anterior pentru publicaţia Hello! - ediţia în limba engleză a Hola! - că i-ar plăcea să aibă copii cu Mery: "Evident că intenţionez să îmi întemeiez o familie. Copiii îmi plac şi mi-ar plăcea ca ai mei să facă ce îşi doresc în viaţă".

Ultimul an a fost unul agitat pentru Nadal, în vârstă de 32 de ani, numărul 2 în clasamentul mondial ATP, care, recent, a ocupat locul al doilea la turneul Australian Open 2019, pierzând în faţa lui Novak Djokovic.

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108