Rafila anunță o nouă criză în sănătate care poate sta la originea unui număr mare de decese
Rafila anunță o nouă criză în sănătate care poate sta la originea unui număr mare de decese
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUrmătoarea amenințare va fi legată de rezistența la antimicrobiene, care poate afecta multe dintre progresele din medicină și poate sta la originea unui număr mare de decese, spune Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat importanța solidarității și cooperării la nivel european pentru combaterea pandemiei COVID la întâlnirea miniștrilor de externe și ai sănătății desfășurată la Lyon sub auspiciile Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene (PRES FR), informează Mediafax, citat de stiripesurse.ro.
„Pandemia de COVID-19 a evidențiat valoarea importanta solidarității și cooperării. România susține eforturile de creștere a acoperirii vaccinale la nivel mondial. Guvernul României si-a dovedit solidaritatea cu alte țări, donând milioane de doze de vaccin Moldovei, Serbiei, Ucrainei, Egiptului, Vietnamului, Tunisiei și Coreei de Sud. Utilizarea extinsa a unui vaccin eficient și sigur împotriva COVID-19 în toate colțurile lumii reprezintă o piatră de temelie a răspunsului nostru la actuala pandemie”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătății a avut întâlniri bilaterale cu miniștrii Sănătății din Austria, Bulgaria, Danemarca și Norvegia în care au fost abordate subiecte privind modul de colaborare în gestionarea pandemiei, vaccinarea împotriva COVID-19 și impactul asupra sistemelor de sănătate, dar și alte subiecte de interes precum bunele practici în derularea studiilor clinice și asistența medicală pediatrică.
În cadrul Reuniunii informale a miniștrilor Sănătății din UE organizate joi la Grenoble, ministrul Rafila a evidențiat că una dintre lecțiile învățate în pandemie trebuie să fie intensificarea abordării multisectoriale a problemelor de sănătate publică, mai ales a celor cu impact transfrontalier.
„Trebuie să învățăm lecțiile potrivite din criza COVID-19 și să ne angajăm într-o cooperare europeană consolidată pentru a ne asigura că sistemele noastre de sănătate devin mai puternice și mai pregătite pentru astfel de crize.
Următoarea amenințare pe termen mediu va fi cu siguranță legată de rezistența la antimicrobiene (AMR), care poate afecta multe dintre progresele din medicină și poate sta la originea unui număr mare de decese. Statele membre trebuie să își coordoneze acțiunile pentru a reduce utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor, să colaboreze pentru a dezvolta noi antibiotice și să integreze abordarea , între sănătatea umană, cea animală și mediu”, a adăugat ministrul român al Sănătății.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News