Rafila, despre amenzile primite de românii care au completat formularul de intrare în ţară
Rafila, despre amenzile primite de românii care au completat formularul de intrare în ţară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îi sfătuieşte pe cetăţenii care au fost amendaţi, deşi au completat formularul obligatoriu la intrarea în ţară, să conteste sancţiunea, scrie stiripesurse.ro.
Alexandru Rafila
Rafila a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, care este soluţia pentru persoanele care au completat formularul de localizare a pasagerilor, dar cu toate acestea au primit amenzi de 3.000 de lei din partea DSP.
“Soluţia este să conteste această amendă dacă există documentarea completării corecte a acestui formular, nu cred că este niciun fel de problemă. Acest formular a rezultat în urma conlucrării cu mai multe instituţii, el are o valoare medicală, dar aplicarea lui a necesitat atât Ministerul Sănătăţii, Poliţia de Frontieră, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Este un formular care funcţionează de foarte mult timp în multe ţări ale Uniunii Europene şi era normal măcar pentru o perioadă în care situaţia pandemiei este îngrijorătoare să existe un astfel de formular care permite identificarea rapidă a contacţilor unei persoane care vine dintr-o altă ţară şi care ar putea să fie bolnavă în momentul în care pătrunde în România”, a explicat ministrul Sănătăţii.
El a precizat că amendarea acelor persoane “probabil că a fost o eroare”, dar nu se poate pronunţa exact, având în vedere că au fost ”milioane” de persoane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News