rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Rafila: Există suficient vaccin în depozite, avem peste opt milioane de doze şi la medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că activitatea de vaccinare anti-COVID se va derula prin intermediul medicilor de familie, el anunţând că într-un timp foarte scurt autorităţile vor găsi o soluţie pentru ca medicilor să nu li se impute deloc pierderile în cazul folosirii acestor vaccinuri, având în vedere că este vorba despre un ser multidoză cu un termen de valabilitate nu foarte lung. Rafila anunţă că România are în stocuri peste 8 milioane de doze de ser anti-COVID, admiţând că este posibil ca acestea să rămână cu aceste doze nefolosite, potrivit news.ro.

Alexandru Rafila a menţionat că vaccinarea anti-COVID este „o activitate de rutină” care se va desfăşura la cabinetele medicilor de familie, la fel ca şi celelalte activităţi vaccinare.

„Eu cred că e mai important să discutăm nu dacă au unde să se vaccineze, pentru că vor avea cu siguranţă unde să se vaccineze, ci dacă doresc să se vaccineze şi noi trebuie să facem o informare corectă, încât oamenii să dorească”, a declarat Alexandru Rafila în cadrul unei conferinţe de presă, citează stiripesurse.ro.

Acesta precizează că în ultima perioadă „nu s-au înregistrat cereri semnificative” privind vaccinarea anti-COVID.

„De la data de 1 iulie, practic activitatea de vaccinare va fi finanţată de către Ministerul Sănătăţii prin intermediul cabinetelor de medicină de familie. Există suficient vaccin şi în depozite, avem peste opt milioane de doze, există doze şi la medicii de familie. Mai mult, ca să curmăm o discuţie care a avut loc în ultima perioadă, căutăm o soluţie încât pierderile de vaccin la medicul de familie să nu mai constituie pentru medicii de familie o problemă, să nu fie în vreun fel imputabile, pentru că suntem conştienţi: e un vaccin multidoză care trebuie folosit într-un timp relativ scurt şi atunci trebuie să găsim o soluţie în aşa fel încât dânşii să facă activitate de vaccinare, să-şi programeze, să-şi grupeze pacienţii dar suntem şi noi conştienţi că pierderile de vaccin depăşesc acea cifră de 25% care este valabilă în momentul de faţă şi atunci rugămintea este să facă activitate de vaccinare şi o să găsim în perioada imediat următoare o soluţie pentru acest lucru”, afirmă ministrul.

Întrebat dacă este posibil ca România să rămână cu cele peste opt milioane de doze de vaccin ministrul admite că acest lucru este posibil.

„Rămâne de văzut în ce măsură vor putea exista aranjamente de schimb al acestor vaccinuri, dacă apar altele noi, să le schimbe furnizorii. E foarte posibil însă ca dumneavoastră să aveţi dreptate, din păcate (cu privire la faptul că România ar putea rămâne cu aceste vaccinuri nefolosite – n.r.). Ăsta a fost contractul, noi nu putem să facem altceva decât să încercăm – şi am încercat în repetate rânduri, fie prin semnarea unei scrisori comune cu alte 9 state din UE, fie prin prezentarea acestei situaţii la nivelul Comisiei Europene (...) Comisia încearcă şi ea să găsească soluţii de renegociere a acestor contracte. Din păcate, posibilităţile noastre de acţiune ca şi state membre sunt mai reduse pentru că acest contract a fost făcut pentru şi în numele statelor membre de către Comisia Europeană”, a explicat Alexandru Rafila.

El spune că a „auzit” o promisiune la o întâlnire a miniştrilor Sănătăţii la nivelul Uniunii Europene, iar promisiunea a fost aceea că dozele noi, dacă vor fi aprobate, vor fi adaptate tulpinilor circulante ale virusului SARS-CoV-2.

„Aşteptăm şi noi cu interes să vedem dacă cei doi producători de vaccin care utilizează tehnologia ARN recombinat reuşesc să-şi valideze produsele pentru tulpina Omicron şi dacă într-adevăr aceste produse influenţează transmiterea, pentru că ne interesează extrem de mult reducerea transmiterii, încât în cursul toamnei România alături de alte ţări, să beneficieze de o formulă nouă a vaccinului care să fie adaptată tulpinilor circulante”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Rafila a recomandat vaccinarea persoanelor vulnerabile în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2 şi efectuarea rapelului – aşa-numita doză booster - de către acestea.

miercuri, 6 iulie 2022316
GANDUL.RO
Ce a găsit o tânără într-un burger McChicken de la McDonald’s
Comentarii
mai mult...Sănătate
10 aug 01:29SănătateAlertă! Cercetătorii au descoperit un nou tip de diabet care afectează milioane de oameni din întreaga lume

Diabetul este o afecțiune de sănătate care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Există două tipuri de...358

10 aug 00:00SănătateFructe și legume cu pesticide: Lista celor mai periculoase342
10 aug 00:00SănătateArtrita reumatoidă: Încercați aceste remedii atunci când aveți crize367
10 aug 00:00SănătateUn medic de familie îl acuză pe ministrul Sănătăţii de iresponsabilitate privind îndemnul cu pastilele de iod

"Două ore am rămas la cabinet astăzi peste programul obișnuit din cauza îndemnului ministrului Rafila, care mi-a...233

10 aug 00:00SănătateRafila: Distribuţia pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcţională212
10 aug 00:00SănătateRafila: 9 cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână229
10 aug 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 274 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...211

10 aug 00:00SănătatePeste 3.700 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână193
10 aug 00:00SănătateMedic psihiatru: Coachingul deblochează potenţialul unei persoane de a-şi maximiza performanţa211
10 aug 20:18SănătateRafila: Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale

Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...496

10 aug 20:16SănătateMS: Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face numai în caz de expunere după un incident nuclear484
10 aug 20:17SănătateMinistrul Sănătății recomandă folosirea măștii de protecție în școli499
Vremea
20.4°20.4° - 21.7° miercuri, 10 august 2022
ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/499321764111
5/402761036349
joker418453347
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 aug 23:36SportFotbal: RB Leipzig a remizat cu Stuttgart, în prima etapă a Bundesligii

RB Leipzig, câştigătoarea Cupei Germaniei în sezonul trecut, a terminat la egalitate cu VfB Stuttgart, 1-1, în...341

10 aug 23:36SportFotbal: Erling Haaland a avut un impact imediat în Premier League

Atacantul norvegian Erling Haaland a avut un impact imediat în Premier League, marcând ambele goluri ale campioanei...416

10 aug 23:36SportTenis: Belarusa Victoria Azarenka, căreia i-a fost refuzată viza, nu va participa la turneul de la Toronto

Belarusa Victoria Azarenka, fostul lider al tenisului feminin profesionist, a anunţat că autorităţile canadiene i-au...354

10 aug 23:36SportAuto: Ott Tanak s-a impus în Raliul Finlandei; Kalle Rovanpera se îndreaptă spre titlul WRC

Pilotul estonian Ott Tanak (Hyundai) a câştigat, duminică, Raliul Finlandei, etapa a opta a sezonului, în timp ce...299

Local
10 aug 16:34LocalConstănțenii vor ca parcarea de la Spitalul Județean să fie fără plată

Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1231

10 aug 21:33LocalPatru migranți iranieni depistați de polițiștii de frontieră constănțeni la granița cu Bulgaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...414

10 aug 21:33LocalPercheziții la Medgidia! Trei bărbați, cercetați pentru furt din locuință

600

10 aug 21:31LocalAccident rutier, pe Șoseaua Mangaliei

Accident la intersecția străzii Caraiman cu Șoseaua Mangaliei. Potrivit primelor informații, în accident au fost...720

10 aug 00:04LocalClanurile Raim și Onicel, trimise în judecată de DIICOT

Prin rechizitoriul din data de 03.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...3152

10 aug 22:40LocalCum fură un minor cheia dintr-un scuter din incinta unui magazin de pe Eliberării

Când nu mai au ce să fure... găsesc! Un minor de aproximativ 13, 14 ani, care se afla împreună cu mama sa într-un...654

10 aug 21:33LocalRazii pe litoral! A plouat cu amenzi

La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...582

10 aug 21:34LocalComplexul Gravity Park și parcurile de tip Țara Piticilor, închise pentru dezinfecție și dezinsecție

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...411

10 aug 21:34LocalAglomerație spre sudul litoralului! Iată rutele alternative!

505

Politică
10 aug 00:00PoliticăUDMR ar trebui exclus din Guvern, susţine copreşedintele AUR Claudiu Târziu

UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...232

10 aug 23:17PoliticăNunta lui George Simion va fi cel mai mare „festival” la Măciuca

Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...607

10 aug 23:17PoliticăCiolacu: Nu putem aloca 3% din PIB speculei din energie

344

10 aug 00:00PoliticăMinistrul Grindeanu: Începe construcția autostrăzii spre Moldova

Din 22 august începe construcția pe Lotului 1 al autostrăzii Ploiești – Buzău, anunță ministrul Transporturilor...324

10 aug 00:00PoliticăUSR: Rafila seamănă panică în rândul românilor cu ultimele declaraţii privind pastilele de iod

USR l-a criticat, marţi, pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţinând că acesta "induce panică generală...275

10 aug 00:00PoliticăPetre Daea: Indicele de calitate al grâului este superior

Indicele de calitate al grâului obţinut în acest an este superior, devenind astfel un produs panificabil, ce poate...274

10 aug 23:17PoliticăMarcel Ciolacu amenință cu alegeri anticipate dacă nu ajunge prim-ministru

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...544

10 aug 23:17PoliticăMarcel Ciolacu anunță remanierea miniștrilor: Se va face!

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...588

10 aug 01:13PoliticăGorghiu: Veştile de la Guvern sunt bune; este o rectificare de buget pozitivă

413

Interviuri
21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

5259

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8340

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

5014

Monden
10 aug 00:00MondenAccident devastator la Hollywood: Un celebru actor nu a mai avut nicio șansă!

Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...428

10 aug 00:00MondenGiani Kiriţă, Tania Popa, Lidia Buble între cele 12 celebrităţi care participă la Sunt celebru, scoate-mă de aici!

La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...324

10 aug 00:00MondenPenelope Cruz, văzută la Modena unde filmează pentru o producţie despre viaţa lui Enzo Ferrari

247

10 aug 02:21MondenDoi miri au rămas înmărmuriți după ce Irina Rimes le-a făcut o farsă la nuntă

Doi tineri proaspăt căsătoriți au un motiv în plus pentru a-și aduce aminte întreaga viață de noaptea nunții....541

10 aug 00:00MondenMadonna, de nerecunoscut, din cauza filtrelor, pe Tik Tok

Madonna, 63 de ani, a publicat un clip, pe contul personal Tik Tok, în care pare să recite refrenul celebrei sale...367

10 aug 00:00MondenBrad Pitt are o „listă neagră“ de actori alături de care refuză să joace!

Brad Pitt se pare că are o listă de celebrități alături de care nu mai vrea în ruptul capului să mai lucreze...460

10 aug 00:00MondenO replică a 'Tronului de Fier', montată la Londra înainte de lansarea prequel-ului serialului "Game of Thrones"

O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...242

10 aug 00:00MondenFilmul de acţiune 'Bullet Train', pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...294

10 aug 01:13MondenMărturii de la Untold: colcăie de droguri! În băi este plin de plicuri!

2338

Mapamond
10 aug 00:00MapamondUn nou vaccin anti-COVID eficient împotriva subvariantei Omicron, disponibil în Japonia din octombrie

Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...208

10 aug 00:00MapamondO bombă din Al Doilea Război Mondial, detonată în nordul Italiei

O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...208

10 aug 00:00MapamondJozef Tomko, cel mai vârstnic cardinal al Bisericii Catolice, a decedat la vârsta de 98 de ani

204

10 aug 00:00MapamondPentagon - Ucraina: Aproape 80.000 de soldaţi ruşi ucişi sau răniţi

Aproximativ 80.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a declarat luni...228

10 aug 00:00MapamondCentrala nucleară de la Zaporojie: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fluturat luni spectrul dezastrului de la Cernobîl şi a lansat un apel...242

10 aug 00:00MapamondItalia a lansat campania de vaccinare împotriva variolei maimuţei

Italia a lansat luni campania de vaccinare împotriva variolei maimuţei în condiţiile creşterii numărului de cazuri...212

10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Hong Kong reduce perioada de carantină pentru persoanele care sosesc din străinătate

Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...220

10 aug 01:16MapamondViktor Orban, la un pas de înec. A fost salvat de un jurnalist

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1512

10 aug 01:14MapamondPrimul referendum de anexare anunțat oficial în regiunile ocupate de Rusia în Ucraina

476

Sănătate
10 aug 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 274 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...211

10 aug 00:00SănătatePeste 3.700 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...193

10 aug 00:00SănătateMedic psihiatru: Coachingul deblochează potenţialul unei persoane de a-şi maximiza performanţa

211

10 aug 00:00SănătateUn medic de familie îl acuză pe ministrul Sănătăţii de iresponsabilitate privind îndemnul cu pastilele de iod

"Două ore am rămas la cabinet astăzi peste programul obișnuit din cauza îndemnului ministrului Rafila, care mi-a...233

10 aug 00:00SănătateRafila: Distribuţia pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcţională

Sistemul de distribuţie a pastilelor de iodură de potasiu este "perfect funcţional", a declarat ministrul...212

10 aug 00:00SănătateRafila: 9 cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână

Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână, a anunţat ministrul...229

10 aug 20:18SănătateRafila: Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale

Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...496

10 aug 20:16SănătateMS: Distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face numai în caz de expunere după un incident nuclear

Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...484

10 aug 20:17SănătateMinistrul Sănătății recomandă folosirea măștii de protecție în școli

499

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT