REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.3° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Rafila: Fondul pentru inovaţie, o posibilitate de introducere mai rapidă a unor medicamente

Rafila: Fondul pentru inovaţie, o posibilitate de introducere mai rapidă a unor medicamente

A.F. 27 iulie 2023 | 00:00 257

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a sublinia importanţa Fondului pentru inovaţie în vederea asigurării unui mai bun acces la medicamente inovative.

Rafila: Fondul pentru inovatie, o posibilitate de introducere mai rapida a unor medicamenteAlexandru Rafila

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva hepatitelor.

"Cunoaştem foarte bine că mulţi pacienţi în România au primit medicaţia specifică antivirală în perioada de studii clinice, mai ales la Matei Balş, dar şi în alte părţi, şi s-au vindecat. Lucrul acesta sigur că e important, dar nu e suficient. Noi acum încercăm să promovăm acest fond pentru inovaţie, care poate să constituie o posibilitate de introducere a unor medicamente mai rapidă, pentru că într-adevăr, cel puţin până în anul 2021, duratele de aşteptare pentru multe medicamente erau în jur de aproape de trei în România, ceea ce într-adevăr este foarte mult. Şi cred că Fondul de inovaţie - sper să existe şi bani ca să finanţăm acest fond pentru inovaţie şi, bineînţeles, criterii de includere a moleculelor care ar putea să fie date pacienţilor înainte de rambursarea pe cale obişnuită a acestor medicamente - cred că este o soluţie bună. Am avut întâlniri şi cu industria pe această temă. Cred că există o suficient de mare deschidere ca să putem să punem în funcţiune un astfel de mecanism, care nu ar fi un mecanism unic - există şi în alte ţări - şi ar putea să beneficieze şi pacienţii cu hepatite virale, atunci când apar molecule care sunt mult mai eficiente în tratarea bolii", a spus el, scrie Agerpres.

Totodată, Rafila a precizat că din acest an va fi posibilă decontarea vaccinurilor pentru pacienţii cu boli cronice.

"Am trecut la posibilitatea de a compensa vaccinurile, mai ales pentru pacienţii cu boli cronice. Mă refer, de exemplu, la pacienţii dializaţi, care au nevoie de vaccinare împotriva hepatitei B. Această vaccinare chiar poate fi repetată, având în vedere că seroconversia la ei este mult mai redusă decât în cazul persoanelor cu imunitate de bună calitate. Sigur, şi ei vor fi în rândul beneficiarilor vaccinurilor care vor face subiectul decontării integrale pentru pacienţii cu boli cronice. Cred că e un mare pas înainte care se face prin faptul că trecem de la un sistem (...) în care şi adulţii au acces la vaccinuri, prin compensare. (...) S-a întrunit Comitetul de vaccinologie, există o listă de vaccinuri propusă, o listă consistentă pentru pacienţii cu boli cronice, inclusiv pentru pacienţii care fie sunt la risc de îmbolnăvire - de exemplu, cei dializaţi - fie au diverse boli cronice, inclusiv hepatite virale. Protecţia împotriva infecţiei cu alte micro-organisme cred că este foarte importantă, pentru ca boala lor să nu se decompenseze sau să ajungă la complicaţii care pot să le pună viaţa în pericol", a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a arătat de asemenea că este important ca persoanele neasigurate să aibă aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate în ce priveşte accesul la tratament, în cazul bolilor infecţioase.

"Bolile infecţioase, care sunt o problemă de sănătate publică, nu ţin cont de statutul de asigurat sau neasigurat, pentru că oprirea transmiterii este esenţială. Să nu aveţi impresia că un asigurat transmite diferit boala faţă de un neasigurat. Din punctul acesta de vedere, virusurile hepatitice nu au preferinţe şi e clar că accesul la tratament reduce riscul de transmitere. Indiferent de statusul pacientului, asigurat sau neasigurat, trebuie să găsim soluţia pozitivă de includere în program", a precizat ministrul. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Inovatie,Medicamente Păi dumneata domnule draga ai plecat cu capu intre urechi de la spitalul de INFECTIOASE Constanta Acesta a rămas închis cum este si astazi Unde o fi fost inovația atunci Zic asa din suflet ALUPIGUS toata dumneata si echipa
0
0
Inovatie da da fonduri si azi adica acu spitalul de INFECTIOASE din Constanța ii vai si vai. A ti fost acolo a ti dat frumi la poza la declarați si. Hindel Sa ales ALUPIGUS lepra
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468