Raisa Enachi: Violenţa împotriva femeilor - o problemă cu repercursiuni în sfera drepturilor omului
Raisa Enachi: Violenţa împotriva femeilor - o problemă cu repercursiuni în sfera drepturilor omului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestViolenţa împotriva femeilor reprezintă o problemă cu repercursiuni în sfera drepturilor omului, iar legislaţia trebuie să fie una pertinentă, pentru a pune capăt acestui fenomen, a declarat Raisa Enachi, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor.
"Din 25 noiembrie a început o campanie naţională consacrată efortului nostru comun pentru eradicarea violenţei asupra femeilor şi fetelor. (...) Este esenţial să înţelegem ca violenţa împotriva femeilor nu este doar o problemă socială, ci şi una cu repercursiuni în sfera drepturilor omului. Este o problemă sistemică, cu rădăcini adânci în structurile sociale şi în multe cazuri reflectă eşecul sistemului de protecţie care ar trebui să asigure securitatea şi integritatea a jumătate din populaţia ţării", a declarat deputata AUR, la dezbaterea "Drepturile omului, eliminarea violenţei împotriva femeilor şi simboluri protejate" - dezbatere organizată de Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, împreună cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.
Raisa Enachi a atras atenţia asupra responsabilităţii parlamentarilor în acest sens şi a adăugat că trebuie găsite modalităţile cele mai eficiente pentru eradicarea fenomenului de violenţă.
"Responsabilitatea noastră, în calitate de actori cheie, este să canalizăm şi să schimbăm concret şi într-un timp foarte scurt paradigmele culturale. Legislaţia trebuie să fie una pertinentă şi să punem capăt acestui ciclu de violenţă. (...) Să recunoaştem că violenţe împotriva femeilor încă din păcate mai persistă. Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor reprezintă un moment de reflecţie şi un moment de acţiune unde analizăm şi dezbatem modalităţile cele mai eficiente de eradicare a acestei probleme îngrijorătoare şi care apasă societatea românească", a transmis Raisa Enachi, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.5° Constanța 













